Oferta reprezinta o “prima” de 51 de procente fata de pretul mediu stabilit la London Stock Exchange, in ultimele trei luni, se arata intr-un comunicat remis de compania italiana serviciului de informare al autoritatii britanice din domeniul pietelor de capital, The Regulatory News Service, in care se mai precizeaza ca aceasta pare a avea deja girul mai multor actionari si directori executivi ai Burren Energy Plc.

“Pretul este foarte bun, dar s-ar putea sa nu fie ultimul!”, comenteaza pentru Bloomberg Phillipe Colbert, analist al ABN Amro Holdin NV, cu biroul in City-ul londonez, care sugereaza celor interesati de speculatii bursiere profitabile sa cumpere cat mai rapid si in numar cat mai mare actiuni ale companiei energetice britanice. Cei de la Eni sunt extrem de optimisti in privinta succesului afacerii.

“Avem convingerea ca suntem pe drumul cel bun, iar toate datele problemei ne fac sa fim optimisti ca vom solutiona in termeni favorabili intelegerea cu Burren Energy Plc”, a declarat pentru presa internationala Paolo Scaroni, presedintele si directorul executiv al companiei italiene.

Burren Energy Plc a respins prima oferta, inaintata de Eni in septembrie anul acesta, considerand ca aceasta subevalua activele de productie pe care compania le detinea pe plan international.

Burren extrage deja 35.000 de barili de petrol pe zi de pe campurile pe care le controleaza in Congo si Turkmenistan, detinand totodata rezerve de 217 milioane de barili si desfasurand lucrari de explorare in cadrul unor campuri in Egipt si Yemen, pentru care are si preemptiune in a obtine licenta de exploatare.

“In conditiile in care pretul petrolului este in continua crestere, este de la sine inteles ca motivul principal pentru care Eni isi doreste aceasta preluare il constituie aceste rezerve de petrol”, declara, pentru Bloomberg, Gianluca Ferrari, analist al Banca Valsabbina, din Brescia.

Eni, care in acest an a produs 1,77 milioane de barili pe zi, similar cu nivelul inregistrat in 2006, a demarat o serie de achizitii si investitii importante, cu scopul de a-si indeplini obiectivul strategic al unei cresteri cu patru procente a productiei anuale.

“Preluarea Burren este un element central al acestei strategii”, recunoaste cu sinceritate Paolo Scaloni, care estimeaza ca “doar campul M’Boudi (Congo) ar putea avea rezerve mai mari decat cele estimate”.

In februarie, Eni a achizitionat activele detinute de Etablissements Maurel&Prom SA in Republica Congo, platind 1,4 miliarde dolari, pentru a-si creste nivelul de productie realizata in aceasta tara de la 67.000 de barili pe zi la 100.000 de barili pe zi.

Tot in acest an, Eni a mai achizitionat campuri petroliere in Mexic, alte tari africane si Rusia, platind o suma totala de zece miliarde dolari (6,83 miliarde euro).

ofertant

tinta

‘Preluarea Burren este un element central al strategiei noastre de a creste cu 4% productia anuala Paolo Scaroni Chairman ENI

‘Suntem de acord cu oferta Eni pentru ca ea evalueaza in mod corect compania noastra Atul Gupta ceo Burren Energy Plc