money.ro
Actualitatemoney.ro

Equest vrea listarea Technomarket la Bucuresti

Publicat la 07.10.2007, 21:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Equest vrea listarea Technomarket la Bucuresti
Operatiunile de listare vor fi facute de ING si Raiffeisen Centrobank. Technomarket este liderul pietei de electrocasnice, electronice si produse IT&C din Bulgaria, cu o cota de peste 40%. In septembrie, reteaua a deschis primul magazin de pe piata romaneasca, la Targoviste, planurile vizand 30 de unitati pana in 2010. 

Fondul Equest a achizitionat recent si 75% din retailerul autohton de electrocasnice Domo, in urma unei tranzactii in valoare de 62,5 mil. de euro, operand, in acest moment, ambele retele atat in Romania, cat si in Bulgaria. 

Magazinul Technomarket din Targoviste este unul “pilot”, de format mai mic, introducand conceptul Technomarket in Romania, pe o suprafata de 1.300 de metri patrati si avand la vanzare 3.500 de articole. Un Technomarket standard, cum vor fi urmatoarele magazine din Romania, are o suprafata de 3.000 de metri patrati si comercializeaza aproximativ 8.000 de articole. 

In urmatorii trei ani, compania vizeaza sa deschida cate un magazin in toate orasele cu peste 100.000 de locuitori din Romania si alte patru unitati in Bucuresti. Pana la finele anului 2008, vor fi deschise cel putin zece magazine, potrivit oficialilor companiei. Reteaua a fost infiintata in 1999, odata cu deschiderea primului magazin la Sofia. In prezent, Technomarket are un lant regional de peste 33 de centre comerciale in Bulgaria, Serbia, Macedonia si Romania. 

Compania a obtinut, in primul semestru din 2007, vanzari de 152 mil. de euro, in crestere cu 25% fata de perioada similara a anului trecut. In 2006, firma a raportat o cifra de afaceri de 310 mil. de euro si un profit, inainte de impozitare (EBITDA), de 17,6 mil. de euro. Prin tranzactia Domo, Equest a creat unul dintre cele mai mari grupuri de retail specializate in electrocasnice, electronice si IT&C din sud-estul Europei, in ceea ce priveste cifra de afaceri, entitatea urmand sa adopte pe toate pietele pe care activeaza o strategie de  dezvoltare bazata pe doua branduri, respectiv Technomarket si Domo. 

In Romania, ambele branduri vor fi operate de Domo Retail. Technomarket va fi formatul pentru magazine mai mari de 2.000 de metri patrati, cu un focus mai accentuat pe consumer electronics si IT&C, iar Domo pentru magazine stradale si in centre comerciale, cu suprafete pana la 1.500 de metri patrati. 

Piata de retail de electrocasnice, electronice si produse IT&C din Romania este estimata anul acesta la nivelul de un miliard de euro, in crestere cu 10-15% fata de anul trecut, potrivit jucatorilor de profil. In Bulgaria, valoarea pietei se situeaza la aproximativ jumatate, iar in Ungaria, nivelul este dublu.

Jucatorii concurenti in retailul de electrocasnice din Romania sunt Altex (retelele Altex si Media Galaxy), liderul pietei, cu afaceri estimate la 300 mil. de euro anul acesta, Flamingo International (Flamingo si Flanco), cu 132 mil. de euro, si Teknosa-Primex (Cosmo si Teknosa), cu peste 50 mil. de euro.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite