money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Berkshire Hathaway a realizat un profit net de 3,6 miliarde de dolari în T1 din 2010 (VIDEO)

Publicat la 03.05.2010, 15:19:59

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Berkshire Hathaway a realizat un profit net de 3,6 miliarde de dolari în T1 din 2010 (VIDEO)
 La celebra întâlniri anuale din Omaha a acţionarilor Berkshire, Warren Buffett a luat apărarea Goldman Sachs. Omul de afaceri a subliniat că Wall Street-ul are multe minusuri, însă nici unul legat în mod specific de Goldman Sachs.

Revenirea economiei americane şi cea a mediului investiţional au ridicat puternic veniturile Berkshire Hathaway, compania cu cea mai scumpă acţiune din Statele Unite, de peste 116.000 de dolari. Profitul net al companiei americane a urcat la 3,6 miliarde de dolari în primul trimestru din 2010, de la o pierdere de 1,5 miliarde în aceeaşi perioadă din 2009.

Anul acesta, pentru întâlnirea anuală a acţionarilor Berkshire Hathaway au venit peste 40.000 de persoane, cifră record. Investitorii şi jurnaliştii au aşteptat cu interes sporit reacţia lui Warren Buffett în cazul scandalului Goldman Sachs, bancă acuzată că şi-ar fi înşelat proprii clienţi. Miliardarul american a spus că există mai multe aspecte negative în privinţa Wall Street-ului, însă nici unul legat în mod specific de Goldman Sachs. Buffett a subliniat că piaţa ipotecară americană a generat pierderi pentru toată lumea, de la bănci la americanul de rând.

Ceea ce înseamnă că nu poate exista un singur personaj responsabil pentru întregul dezastru. În septembrie 2008, Buffett a împrumutat Goldman Sachs cu cinci miliarde de dolari şi a devenit, astfel, unul dintre acţionarii importanţi ai băncii americane. Specialiştii au atras atenţia că scandalul Goldman Sachs ar putea ştirbi din prestigul oracolului din Omaha, după cum este supranumit Warren Buffett.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite