Ernst&Young estimeaza ca firmele din Romania se vor confrunta cu un deficit de specialisti de cel putin 15% in toate domeniile de activitate. Industriile cele mai afectate de criza personalului valoros sunt productia, constructiile, retailul si serviciile financiar-bancare.
“Capitalul uman reprezinta cea mai critica problema cu care se confrunta companiile in momentul de fata in regiunea de sud-est a Europei. Am decis sa ne concentram pe acest segment, deoarece am constatat ca cererea este insuficient satisfacuta in acest moment”, a declarat pentru Business Standard Venkatesh Srinivasan, partener si director al departamentului Tax Compliance&Advisory Services din cadrul Ernst&Young Romania. Noua linie de servicii va face parte din departamentul de Asistenta Fiscala, incluzand si serviciile anexe de salarizare si taxare a resurselor umane. Departamentul va fi condus de Arvind Mishra, partener in cadrul companiei. Acesta va coordona activitatile legate de Human Capital Services nu doar in Romania, ci si in intreaga regiune de sud-est a Europei. El beneficiaza de 19 ani de experienta in managementul resurselor umane in India.
“Atat in India, cat si in Romania, angajatii companiilor au o puternica componenta emotionala. Sarcina liderilor este de a face un management corect al acestor emotii - atat romanii, cat si indienii muncesc de placere, daca li se ofera o motivatie adecvata”, spune Mishra. Potrivit acestuia, fluctuatia de personal este una dintre cele mai mari probleme cu care se confrunta companiile de pe piata locala. Firmele sunt obligate sa se concentreze pe realizarea unor scheme de retentie a personalului-cheie, pentru a contracara fenomenul fluctuatiei.
In acest sens, ele trebuie sa-si identifice acei 20% dintre angajati care au un rol-cheie in firma si sa se asigure ca gradul de satisfactie si de implicare al acestora este suficient de mare pentru a da randamentul asteptat. Printre serviciile pe care le ofera noua linie de business din Romania se regasesc cele legate de fuziuni si achizitii.


