Erste Bank face eforturi pentru a fi listată la BVB
Publicat la 07.05.2007, 09:35:05
Erste Bank face eforturi pentru a fi listată la Bursa de la Bucureşti, până la sfârşitul acestui an. Potrivit purtătorului de cuvânt al băncii austriece, care deţine circa 70% din Banca Comercială Română, Erste vrea să-şi respecte promisiunea faţă de angajaţii români, care deţin în prezent 1% din capitalul băncii.
"Vom face toate eforturile să listăm Erste Bank pe bursa din Bucureşti până la sfârşitul acestui an, pentru a respecta o promisiune dată angajaţilor Băncii Comerciale Române (BCR) care au preferat să-şi schimbe acţiunile la BCR cu titluri Erste Bank", a spus Stanimir.
Erste Bank intenţionează ca 5% din capitalul social să ajungă în posesia angajaţilor BCR prin programul de fidelizare, a declarat purtătorul de cuvânt de la Erste Bank. Angajaţii BCR au posibilitatea sa-şi vândă acţiunile, dar numai respectând anumite reguli.
"Când am făcut oferta angajaţilor, le-am spus să ia în considerare faptul că vom lista la Bucureşti Erste Bank pentru a fi tranzacţionată mai uşor", a adăugat Stanimir. Va fi o listarea secundară, după modelul deja aplicat în Cehia, unde Erste Bank este listată la Bursa din Praga, a mai precizat Stanimir, care a menţionat că deocamdată nu s-a stabilit cuantumul pachetului de acţiuni care va intra pe piaţa românească. Erste Bank nu intenţionează să facă o majorare de capital cu ocazia listării la Bucureşti, a mai precizat Stanimir.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 25 august 2026: 1 euro = 5.2536 lei. Leul câștigă ușor teren

Piețe financiare
ETF vs fond mutual: care e mai bun pentru un român?

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
