money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Erste crede ca Romania va avea cea mai usoara criza din Est

Publicat la 26.01.2009, 22:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Erste crede ca Romania va avea cea mai usoara criza din Est

 

Datele pentru Romania sunt cele mai bune din toata regiunea Europei Centrale si de Est (ECE), cu exceptia Bulgariei, pentru care institutia bancara nu a realizat previziuni.

Erste ia in calcul si o posibila reducere a dobanzii de politica monetara de catre Banca Nationala a Romaniei (BNR), la urmatoarea sedinta de politica monetara.

O reducere graduala (de un sfert de punct procentual), impreuna cu o scadere a rezervelor minime obligatorii ar creste lichiditatea de pe piata.

“Presiunile inflationiste se mentin destul de ridicate in urma deprecierii leului si a majorarilor preturilor administrate. In acest context, BNR va incerca sa mentina o diferenta de minimum trei puncte procentuale intre dobanda-cheie si inflatia de la finele anului”, a explicat Dumitru Dulgheru, economist la BCR.

Revenind la indicatori, Erste este mult mai optimista decat Guvernul Romaniei si la alti indicatori.

Astfel, rata somajului este estimata la 5% in acest an, cu jumatate de punct procentual mai putin decat previziunile autoritatilor romane. De altfel, dintre toate statele analizate din ECE, tara noastra sta cel mai bine in ceea ce priveste nivelul somajului.

In schimb, pentru deficitul de cont curent si pentru cel bugetar, previziunile nu mai sunt atat de optimiste. Institutia de la Viena apreciaza ca deficitul de cont curent se va situa la 12% in acest an si la 9,8% in 2010.

In ceea ce priveste deficitul public, acesta este prognozat la 4% din PIB in acest an si la 3,3% pentru anul urmator.

In afara contului curent si a cheltuielilor publice, Romania nu are o situatie prea buna nici la rata inflatiei. Cel putin daca vom compara inflatia din Romania cu prognozele pentru celelalte state din Europa Centrala si de Est.

Astfel, din estimarile Erste, statele cel mai bine plasate la rata inflatiei (decembrie-decembrie) sunt Cehia (2,5%) si Polonia (2,8%).

Prognoza privind evolutia preturilor de consum este de 5,4% in Romania, aproape de 5,9%, media preconizata de Erste pentru statele din ECE.

Ce se intampla cu Bulgaria? Statul bulgar sta cel mai bine la capitolul balanta bugetara, fiind pe surplus in 2008. Iar acest lucru ar putea continua in 2009, considera economistii bulgari.

Potrivit lui Lachezar Bogdanov, analist din cadrul companiei de consultanta Industry Watch de la Sofia, Bulgaria ar putea inregistra si in acest an un excedent bugetar de circa 2%. In ciuda faptului ca, in 2009 sunt alegeri generale in Bulgaria.

“Consider ca economia Bulgariei va avansa cu circa 3-4% in acest an. Iar bugetul va continua sa fie pe plus, de circa 2%, si in acest an. In pofida faptului ca avem an electoral. De asemenea, cred ca investitiile straine directe (ISD) vor fi mai mici decat anul trecut, iar domenii din industria grea, precum cea chimica sau industria masinilor grele, nu vor mai primi investitii straine prea mari in urmatorii ani”, a declarat pentru Business Standard Lachezar Bogdanov. Analistul considera ca Bulgaria, dar si Romania, ar putea fi doua dintre tarile care vor iesi cel mai bine din criza financiara globala.

 


 

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite