Titlurile Erste Bank (EBS), tranzacţionate pe Bursa de la Bucureşti, au închis şedinţa de ieri în creştere cu 4,2%, pe fondul celui mai mare rulaj, de 0,9 mil. lei (0,2 mil. euro). Majoritatea celorlalte companii listate în piaţa locală au încheiat ziua cu aprecieri, BET-C, indicele compozit, câştigând 2%, o evoluţie identică fiind consemnată şi pe BET-FI. Brokerii spun că tendinţa a fost preluată de pe marile burse europene, aflate la a treia şedinţă consecutivă de creşteri, după începerea în această săptămână a perioadei raportărilor financiare pentru companiile străine.
“Pe plan extern, lucrurile au arătat destul de bine în ultimele zile, iar asta a avut o contribuţie importantă la evoluţiile de pe plan local. Problema rămâne însă aceea a rulajelor foarte reduse, situaţie din care am putea să vedem o ieşire dacă, «afară», rezultatele financiare vor îndreptăţi o continuare a optimismului pe parcursul a câtorva săptămâni”, este de părere Marius Trif, director general la societatea de brokeraj Carpatica Invest.
Tranzacţiile făcute ieri pe Bursă au însumat 14 mil. lei (3,3 mil. euro), cea mai mare parte a lichidităţii rezultând în urma schimburilor cu obligaţiuni, în valoare de 8,1 mil. lei (1,9 mil. euro). Acţiunile Amonil au fost din nou printre cele mai vizate de investitori, preţul acestora coborând cu 0,7%, după schimburi de aproape 0,4 mil. lei (94.000 de euro).
Pe Bursă au fost tranzacţionate aproape 25% din capitalul Amonil, de la începutul lunii iunie, adică puţin peste free-float-ul deţinut de persoanele fizice în cadrul companiei.
La închiderea BVB, pieţele mature din vestul Europei îşi accentuaseră creşterile, cea mai bună evoluţie fiind notată în dreptul indicelui german DAX, care se aprecia cu 1,8%. În acelaşi timp, bursa de la New York a deschis în urcare cu 1% pe indicele Dow Jones.
Erste: Raliul s-a încheiat. O revenire, abia la sfârşitul anului
Publicat la 15.07.2009, 21:00:00
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 25 august 2026: 1 euro = 5.2536 lei. Leul câștigă ușor teren

Piețe financiare
ETF vs fond mutual: care e mai bun pentru un român?

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
