Eșecul referendumului. „Pirueta” PSD din parteneriatul civil
Publicat la 10.10.2018, 05:28:25
Parteneriatul civil este uniunea consensuală dintre două persoane, înregistrată sau nu la starea civilă, în urma căreia cuplurile vor avea aceleași beneficii pe care le au și cele căsătorite.
Spre exemplu, în cazul în care unul dintre parteneri ajunge la spital, celălalt este considerat aparținător sau dacă unul dintre ei moare, supraviețuitorul îl va moșteni și va primi pensie de urmaș.
Deputatul social-democrat Florin Manole, care a anunțat intenția adoptării parteneriatului civil, s-a grăbit însă să spună că adopțiile nu vor fi permise pentru cuplurile de același sex.
PSD nu pare dispus să-și asume, totuși cu surle și trâmbițe acest proiect, fiindcă deși face parte din grupul socialiștilor europeni, PSD s-a comportat în cei aproape 30 de ani de existență ca un partid conservator, paternalist, cu tendințe autoritariste, fără să aibă de loc latura progresistă a partidelor moderne de stânga.
Articolul integral pe EUROPA LIBERĂ
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Politic
Luca Niculescu intră direct în miezul crizei: prețuri, energie, economie și banii statului

Politic
Luca Niculescu vrea OCDE în programul de guvernare: „Reformele bune se fac pe baza datelor și a realității din teren”

Politic
Luca Niculescu, povestea de familie a premierului desemnat- averea confiscată în comunism, legăturile cu Brătienii și cei opt ani de muncă forțată ai bunicului

Politic
Nicușor Dan îl desemnează pe Luca Niculescu premier. „Este momentul să construim”

Politic
