Acordul asupra împrumutului va fi semnat în timpul zilei de luni, a declarat purtătorul de cuvânt al inisterului finanţelor, Piret Seeman.
Obiectivul împrumutului este cofinanţarea unor proiecte finanţate de Uniunea Europeană (UE), mai ales în ceea ce priveşte dezvoltarea infrastructurii, pentru ajutorarea statului să se integreze în UE, organizaţie din care Estonia face parte din 2004.
Săptămâna trecută, oficialii guvernului au semnat acordul pentru un împrumut de 50 milioane euro cu banca suedeză Swedbank, principala instituţie financiară care are operaţiuni în statele Baltice.
Guvernul eston a anunţat că scopul împrumutului este să asigure solvenţa statului în faţa recesiunii. La ora actuală, Estonia nu poartă discuţii cu alte instituţii financiare pentru un alt împrumut, a precizat Seeman.
După mai mulţi ani în care produsul intern brut (PIB) a crescut, economia statului baltic a scăzut cu 3,6% în 2008, iar autorităţile estone estimează o scădere cu 15,3% a PIB-ului din anul acesta.
Andrus Saalik, şeful departamentului macroeconomic din cadrul ministerului de finanţe, a spus recent că produsul intern brut al Estoniei va scădea cu 14-16% în primul trimestru, perioadă ce ar putea să reprezinte apogeul recesiunii.
Analiştii consultaţi estimau, în medie, o comprimare economică de 12%. Deşi a înregistrat o scădere cu aproape 10% a producţiei în ultimul trimestru din 2008, iar şomajul a crescut semnificativ, inflaţia s-a temperat. Guvernul a luat măsuri, de asemenea, pentru a limita încetinirea economică, ce reduce încasările statului, deşi banca centrală a anunţat că ar putea fi nevoie de noi reduceri de cheltuieli.
Rigoarea bugetară şi temperarea inflaţiei l-au determinat pe premierul Andrus Ansip să anunţe în martie, neaşteptat, că Estonia, ţară cu 1,3 milioane de locuitori, ar putea ţinti o dată mai ambiţioasă pentru adoptarea euro. Estonia, stat baltic puternic afectat de recesiune, a anunţat că ar putea adopta euro în 2010, cu un an mai devreme decât data programată anterior.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.