Pentru piata financiara, acesta poate reprezenta un nou semnal ca tara se indreapta catre recesiune. Volumul productiei, ajustat pentru numarul de zile lucratoare, s-a redus in luna mai cu 6,7%, comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut. Este cel mai mare declin din mai 1999.
Productia din industria alimentara, dar si cea din sectorul prelucrarii lemnului, se afla pe minus pentru a treia luna consecutiv. Motivul este reducerea consumului, cauzata de cresterea inflatiei si stagnarea pietei imobiliare.
“Estonia ar putea consemna o recesiune destul de profunda in acest an. Avem de gand sa revizuim in scadere datele privind avansul Produsului Intern Brut (PIB). Este foarte probabil sa asistam, in acest an, la o contractie a PIB-ului de 0,8-1%”, a declarat pentru Bloomberg Violeta Klyviene, senior analist la Danske Bank. Estonia se plaseaza, alaturi de celelalte state baltice, in randul tarilor cu cele mai mari rate ale inflatiei din Uniunea Europeana. In clasamentul lunii mai, prima pozitie este ocupata de Letonia (cu un avans al preturilor de 17,7% in mai 2008, fata de mai 2007), Bulgaria (14%) si Lituania, cu 12,3%. Romania a inregistrat in luna mai a cincea inflatie din Uniunea Europeana, la distanta mare de locul patru, care a fost ocupat de Estonia, cu 11,4%.
Practic, statele baltice ocupa trei dintre primele patru pozitii in privinta celor mai mari inflatii. La polul opus, in luna mai 2008, cele mai scazute rate ale inflatiei s-au inregistrat in Olanda, de 2,1%, Portugalia, de 2,8%, si in Germania, de 3,1%.

