Care sunt cele mai mari proiecte contractate prin programul ISPA?
Pe sectorul feroviar, cei mai multi bani, peste 338 milioane de euro, vor fi investiti pentru reabilitarea sectiunii de cale ferata Bucuresti Baneasa-Fetesti. Pe sectorul de mediu, proiectul “Reabilitarea si modernizarea Statiei de Epurare a Apelor Uzate Bucuresti-Glina” (SEAU) are cea mai mare valoare, adica peste 92 milioane de euro.
Pe sectorul rutier, cei mai multi bani, peste 151,64 milioane de euro, vor fi investiti in proiectul de constructie a variantei de ocolire Deva-Orastie la standard de autostrada.
Care este sectorul in care au fost accesate cele mai multe fonduri prin ISPA?
Cele mai multe fonduri prin ISPA au fost contractate pe sectorul de mediu. In total, au fost accesati aproximativ 1,15 mld. euro pentru reabilitarea si extinderea retelelor de apa si canalizare. Banii reprezinta valoarea a 79 de contracte incheiate. Sectorul feroviar a contractat pe ISPA peste 625 milioane de euro, pentru doua proiecte de reabilitare a sectiunii de cale ferata Bucuresti- Fetesti (338,74 mil. euro) si reabilitarea sectiunii de cale ferata Campina-Predeal, pe linia ferata Bucuresti-Brasov. Cei mai putini bani europeni prin ISPA au fost contractati pentru sectorul rutier, adica aproximativ 529 milioane de euro, pentru sase proiecte.
Ce probleme au aparut in implementarea proiectelor finantate prin ISPA?
Pe proiectele de modernizare si extindere a transportului rutier, principala problema este cea a exproprierilor. Procesul de identificare a proprietarilor dureaza foarte mult. Majoritatea nu au acte pentru teren. Totodata, o mare parte dintre proprietari sunt fie decedati, fie plecati in strainatate. O solutie ar fi ca exproprierile sa fie realizate cand proiectul este la stadiul de studiu de fezabilitate. O alta problema care intarzie realizarea lucrarilor este legata de utilitatile aflate pe terenul vizat. Mutarea unor cabluri de inalta tensiune sau a unor tevi de gaze poate intarzia cu cateva luni lucrarile la proiect. Pe proiectele de mediu, principala problema intalnita este legata de firmele care nu isi respecta obligatiile contractuale.
Pe sectorul feroviar, in cadrul celui mai mare proiect, reabilitarea caii ferate Fetesti-Constanta, exista unele suspiciuni privind calitatea sinei folosite.
In acest moment, se realizeaza controale si, in aproximativ o luna, se vor finaliza rapoartele de expertiza in acest caz.
Totodata, in cadrul acestui sector, problemele sunt generate de intarzieri legate de organizarea licitatiilor pentru derularea proiectelor.
Exista riscul ca CE sa blocheze fondurile prin ISPA?
Pe ISPA nu exista riscul sa se blocheze fondurile UE, cum s-a intamplat in cadrul programului SAPARD. Daca, de la caz la caz, apare o problema pe un anumit proiect, precum frauda, atunci CE poate sa blocheze pentru o anumita perioada platile, strict pentru acel proiect. Periodic, sunt realizate misiuni de audiere de la Comisia Europeana pe fiecare proiect in parte. La ISPA este un risc foarte redus de stopare de plati.
Cate contracte au fost reziliate in cadrul ISPA?
Din totalul de 118 contracte incheiate prin ISPA, 13 au fost reziliate si sunt in curs de relicitare, iar in cazul a 13 contracte, lucrarile sunt in intarziere. Cel mai mare contract reziliat pe ISPA este “Constructia variantei de ocolire Sibiu”, incheiat in anul 2001, a carui valoare este de 52,57 milioane de euro. Contractul, incheiat cu compania italiana Todini Construzioni Generali, a fost reziliat in anul 2006, iar acum este in curs de relicitare. Pe de alta parte, cele mai mari intarzieri, 31 de luni, le inregistreaza proiectul Reabilitare SEAU Constanta Nord, contractat de joint-venture-ul Passavant Roediger GMBH-Themeliodomi S.A. Lucrarea trebuia finalizata in decembrie 2005, iar valoarea contractului este de 28,58 milioane de euro.
Ce inseamna investitiile prin programul ISPA pentru Romania?
Programul ISPA inseamna pentru Romania aproximativ 2,7 miliarde euro, din care aproximativ doua miliarde reprezinta finantare europeana. Asta daca ne referim strict la aspectul financiar. ISPA inseamna, de fapt, mult mai mult. Inseamna finantarea a circa 90 de kilometri noi de autostrada si a 60 de
kilometri noi de drumuri nationale, precum si constructia si reabilitarea a zeci si sute de poduri si podete sau a sute de kilometri de cale ferata. Pana la ora actuala, ISPA a contribuit la constructia sau modernizarea a 17 statii de tratare a apei potabile, precum si a 27 de statii de epurare. Alte 259 de statii de pompare au fost, de asemenea, construite sau retehnologizate in baza unor contracte ISPA, iar programul inca nu s-a terminat.
Eugen Teodorovici
- Casatorit, doi copii
- Functia actuala: Secretar de Stat, Ministerul Economiei si Finantelor
- 2005-2007: Director general, Autoritatea de Management pentru Infrastructura (ex-ISPA)
- 2004-2005: Director general, Autoritatea de Management pentru Fondul de Coeziune
- 2000-2004: Director, Directia de Coordonare a Programelor ISPA si SAPARD
- Ianuarie-Decembrie 2000: Director, Ministerul Afacerilor Externe, Departamentul pentru Afaceri Europene
- Iunie-Decembrie 1999: Director, Departamentul pentru Integrare Europeana
- 2004 - prezent Academia de Studii Economice, Facultatea de Relatii Economice Internationale - Doctorat “Managementul Fondurilor Europene”
- 2004 - 2006 Scoala Nationala de Studii Politice si Administrative, Departamentul de Relatii Internationale si Integrare Europeana - Masterat
- 1993 - 1997 Academia de Studii Economice, Facultatea de Comert - Diploma de licenta



