"Investitorii anticipează că problema Greciei va fi rezolvată într-un fel sau altul", a declarat Paul Mendelsohn, director pentru investiţii la compania Windham Financial Services.
Euro a urcat la 1,3275 dolari pe unitate, cel mai ridicat nivel atins după 12 decembrie.
Indicele pan-european FTSEurofirst 300 este în creştere cu 0,3%, la cel mai ridicat nivel din ultimele şase luni.
Liderii politici eleni se vor întâlni miercuri, 8 februarie, pentru a aproba un nou set de măsuri de austeritate, necesare pentru obţinerea celui de-al doilea program de finanţare din partea FMI şi UE, în valoare de 130 de miliarde de euro.



