Euro atinge un nou record al ultimelor patru luni şi jumătate. Francul ajunge la cel mai ridicat nivel al anului
Publicat la 15.06.2016, 10:22:06
Euro creşte la 4,53 lei, faţă de 4,52 lei, cursul de ieri anunţat de BNR. Moneda europeană a atins maximul ultimelor patru luni şi jumătate: 4,5325 lei. Mai precis, euro nu a mai atins o valoare atât de ridicată în faţa leului din 29 ianuarie 2016 când BNR a anunţat un curs de 4,5337 lei.
Dolarul rămâne la 4,03 lei, aproape de cursul anunţat ieri de BNR. Moneda americană a scăzut pe 6 iunie, cu 1,85% (peste 7 bani) într-o singură şedinţă, de la 4,05 lei până la 3,98 lei. Pe 3 iunie, dolarul a atins maximul ultimelor trei luni. Dolarul nu mai atinsese o valoare atât de ridicată din 10 martie 2016 când BNR a ajuns la 4,0623 lei.
Francul creşte la 4,18 lei, faţă de 4,17 lei, cursul de ieri anunţat de BNR. Moneda elveţiană a atins un nou maxim al ultimelor cinci luni şi jumătate. Mai precis, francul nu a mai atins o valoare atât de ridicată din 29 decembrie 2015 când BNR a anunţat un curs de 4,1839 lei.
Banca Naţională a României (BNR) a anunţat ieri un curs de referinţă de 4,5218 lei/euro, 4,1731 lei/franc elveţian şi 4,0330 lei/dolar.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.



