Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) a decis, în 25 noiembrie, ca Fondul de Garantare să preia creanţele de asigurări ale societăţii Euroasig, aflată în procedură de redresare financiară, deoarece asiguratorul intră în procedură de faliment, după ce măsurile de redresare nu au dat rezultate.
Potrivit legii, Consiliul CSA a decis "stabilirea stării de insolvenţă a Euroasig şi declanşarea procedurii de faliment împotriva acesteia".
"În pofida tuturor demersurilor, măsurile aplicate în cadrul procedurii de redresare financiară nu au condus la atingerea scopului urmărit şi la înlăturarea cauzelor care le-au generat, situaţia financiară a asigurătorului nefiind restabilită şi, astfel, drepturile şi interesele legitime ale asiguraţilor fiind puse în pericol", se arată în comunicat.
Sursa: NewsIn





