money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Eurocopter, singura interesata de IAR Ghimbav

Publicat la 15.12.2006, 13:31:34

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Eurocopter, singura interesata de IAR Ghimbav

Compania Eurocopter din Franţa a fost singura care a depus o ofertă pentru preluarea societăţii IAR Ghimbav, data limită pentru înregistrarea ofertelor din partea potenţialilor investitorii fiind joi, 14 decembrie, informează un comunicat al MEC.

"Joi, 14 decembrie 2006, la data limită de depunere a ofertelor de participare la vânzarea prin negociere pe baza de oferte finale, îmbunătăţite şi irevocabile, cu îndeplinirea unor criterii de precalificare, a unui pachet de 64,89% din capitalul social la S.C. IAR S.A. Braşov, a fost înregistrată o singură ofertă din partea companiei Eurocopter din Franţa", se arată în comunicatul remis, vineri, agenţiei NewsIn.

Potrivit reprezentanţilor Ministerului Economiei şi Comerţului, documentele de participare la acest proces de privatizare şi cele care atestă îndeplinirea criteriilor de precalificare vor fi verificate şi analizate în perioada imediat următoare de către Comisia de negociere.

Compania Eurocopter (EC) are o filială şi în România, înfiinţată în 2002, la care IAR Ghimbav deţine o participaţie de 49%. Asigurând asistenţă şi întreţinere pentru elicopterele EC la nivel mondial, EC România şi-a dublat cifra de afaceri în fiecare an de la înfiinţare, ajungand în 2005 la 9,2 milioane de euro.

Înfiinţat în 1992, Eurocopter este o divizie a EADS - una din primele trei companii din industria aero-spaţială mondială. Grupul deţine 13.000 de angajaţi, iar prezenţa sa consistentă pe pieţele din întreaga lume este asigurată de cele 16 sucursale situate pe cele cinci continente. În prezent, în întreaga lume sunt utilizate peste 9.500 de elicoptere Eurocopter, care survolează spaţiul aerian din 139 de ţări, deservind circa 2.500 de clienţi.  În 2005, Eurocopter a obţinut o cifră de afaceri de 3,2 miliarde de euro, cu 15% mai mult faţă de rezultatul din anul precedent. Această creştere a fost posibilă prin obţinerea de comenzi pentru producţia a peste 401 elicoptere noi. Totodată, grupul Eurocopter deţine 62,5% din compania Nato Helicopters Industries, producătorul NH-90, cele mai importante elicoptere din dotarea NATO.

Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite