La sosirea lor in Brdo, in apropierea capitalei slovene, Ljubljana, pentru intalnirea cu sefii bancii centrale, unii dintre ministri au adoptat o atitudine combatanta, inaintea intalnirii puterilor industriale ale G7 programate pentru 11 Aprilie, destinata dezbaterilor referitoare la turbulentele de pe pietele financiare.
"Statisticile economice europene difera de la stat la stat, dar in ansamblu, dezvoltarea Europei ramane relativ pozitiva", a spus ministrul de finante al Germaniei, Peer Steinbrueck, adaugand ca situatia nu seamana deloc cu o recesiune, spre deosebire de economia Statelor Unite care, in opinia multora, se afla intr-o astfel de perioada.
Cat priveste criza de pe pietele financiare care s-a extins si in afara Statelor Unite in august 2007, Steinbrueck considera ca situatia este grava si ca efortul SUA de a imbunatati sistemul de supraveghere a pietelor reprezinta o actiune pe care Europa o deruleaza deja de ceva vreme.
In cadrul intalnirii, ministrii celor 15 state din zona euro au ajuns la concluzia ca economia regiunii nu a fost atat de grav afectata pe cat se asteptau analistii, potrivit ministrului de finanate al Sloveniei, Andrej Bajuk. "Stabilitatea economiei europene inca exista", a adaugat acesta.
Fondul Monetar International si-a redus, joi, previziunile cu privire la cresterea economica globala, la 3,7% de la nivelul de 4,1%, cat estimasera in ianuarie pentru 2008, pe fondul climatului economic destul de sumbru din Statele Unite si al perioadei tulburi prin care trec pietele financiare. Aceasta este cea mai scazuta estimare din 2002, cand nivelul cresterii economice a fost de 3,1%. Pentru zona euro, Fondul Monetar International a redus previziunile de crestere economica de la 1,8% la aproximativ 1,3%, ceea ce, din punctul de vedere al unor oficiali europeni, este excesiv de pesimistic.
Inflatia, grija principala a zonei euro
Jean-Claude Juncker, primul ministru al Luxemburgului si presedintele Eurogrupului, a declarat joi, la sosirea la Ljubljana, ca prima preocupare o reprezinta inflatia. "Inflatia reprezinta un risc accentuat", a declarat Juncker reporterilor. "Avem parte de o crestere a pretului la petrol, care va ramane la un nivel ridicat in urmatorii ani", a adaugat primul ministru al Luxemburgului.
Sindicatele europene ale comertului planuiau o demonstratie stradala la Ljubljana pentru ziua de sambata si sperau sa mobilizeze 35.000 oameni pentru a scoate in evidenta temerile lor legate de salarii si de puterea de cumparare. Sindicalistii sunt nemultumiti de apelurile repetate ale Bancii Centrale Europene pentru reducerea salariilor ca o masura impotriva inflatiei, dar bancherii centrali insista ca ei vor face tot ce este necesar pentru a preveni o scapare de sub control a inflatiei.
"Tinta noastra este sa mentinem estimarile referitoare la inflatie bine ancorate", a spus guvernatorul bancii centrale a Portugaliei, Vitor Constancio, membru al Consiliului Guvernator al BCE, unul dintre responsabilii de stabilirea dobanzii de politica monetara pentru zona euro.
Mesaj pentru G7: "Fara volatilitate"
Ministrii care se intalnesc in Slovenia au pregatit diverse variante de politica pentru intrunirea G7 de saptamana viitoare, care reuneste Statele Unite, Japonia, Canada, Marea Britanie si cele mai mari trei economii ale zonei euro, Germania, Franta si Italia.
Ministrul grec de finante, George Alogoskoufis, a declarat ca ingrijorarile legate de ratele de schimb valutar cresc din ce in ce mai mult in zona euro , inainte de intrunirea G7, care va avea loc la Washington in cursul saptamanii urmatoare. "Suntem mult mai ingrijorati decat ultima data in privinta ratelor de schimb valutar. La intrunirea G7 va trebui sa gasim o abordare comuna cu toti partenerii nostri", a spus ministrul grec de finante.
Juncker a spus anterior ca zona euro va readuce in prim plan aceeasi plangere pe care a repetat-o de ceva vreme, care nu a avut nici un impact asupra pietelor valutare, unde euro a atins un nivel maxim al aprecierii fata de dolar de 1,5904 dolari/euro. "Nu ne plac volatilitatea excesiva si miscarile dezordonate ale ratelor de schimb valutar, acestea afecteaza cresterea economica la nivel global si noi vom continua de aceeasi maniera ca si pana acum", a spus Juncker.
Ministrul francez al economiei, Christine Lagarde a declarat reporterilor, vineri, ca mesajul pe care Junker ar trebui sa-l duca la intrunirea G7 este clar, in doua cuvinte: "Fara volatilitate". (Newsin)
Eurogrup: Situatia in Europa nu seamana deloc cu o recesiune
Publicat la 04.04.2008, 17:42:00
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
BVB în săptămâna 17-21 august 2026: Electrica în avangarda creșterilor, pe fondul volatilității energetice

Piețe financiare
Ușoare creșteri pe bursă. Indicele BET se apropie de un record absolut
Piețe financiare
Curs BNR valabil 22 august 2026: 1 euro = 5.2581 lei. Leul a slăbit toată săptămâna
Piețe financiare
Curs euro joi: 5.2535 lei. Fondul Proprietatea a pierdut 0.64% pe BVB

Piețe financiare
