money.ro
🔔 Alerte
Actualitatemoney.ro

Eurohold si-a marit profitul de 40 de ori

Publicat la 05.05.2008, 21:00:00

Distribuie:WhatsAppFacebookX
Eurohold si-a marit profitul de 40 de ori
Urmărește money.ro pe Google News

In primul trimestru din 2007, grupul bulgar Eurohold inregistrase un profit net de 920.000 de leva (469.400 de euro).

Cresterea s-a datorat mai ales balantei pozitive generate de transferul societatii EuroIns Romania de la Eurohold Bulgaria catre subsidiara acesteia, EuroIns Insurance Group (EAD). Tranzactia a necesitat transferul a 4,04 milioane de actiuni, care a fost aprobat in februarie de Consiliul Concurentei din Romania. De asemenea, Eurohold Bulgaria a finalizat in februarie achizitia a 83,25% din actiunile Macosped Osigurovanje, a sasea companie de asigurari din Macedonia.

Veniturile din dividende s-au mentinut in primul trimestru din acest an la 0,54 milioane de leva, nivel asemanator cu cel din acelasi interval din 2007, potrivit sofiaecho.com. EuroIns Insurance Group, divizia de asigurari a Eurohold Bulgaria, controleaza compania de asigurari EuroIns, fondul de asigurari de sanatate St. Nikolai Ciudotvoret si firma romaneasca de asigurari Asitrans Asigurari.

In vara lui 2007, grupul financiar bulgar Eurohold a investit 12,5 milioane de euro pentru preluarea a peste 75% din actiunile Asitrans Asigurari, incluzand achizitia de titluri, cresterea de capital, precum si pachetul majoritar al Asitrans Leasing. Asitrans si-a schimbat denumirea in EuroIns Romania, insa intr-o perioada de sase luni, incepand cu 1 ianuarie 2008, practica o campanie de promovare “dublu brand”, respectiv Asitrans-EuroIns.

 

 

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată

Articole înrudite