În primele şase luni din 2008, EuroIns România înregistrase prime de 1,3 milioane lei pe segmentul asigurărilor agricole (culturi şi animale).
"S-au făcut mai multe subscrieri pe segmentul de asigurări agricole şi ca urmare a dezvoltării forţei de vânzări a companiei EuroIns", a menţionat Anghel Burghilă. El a explicat că rezultatele înregistrate în prima jumătate a acestui an s-au datorat "creşterii numărului de poliţe încheiate şi calităţii subscrierilor".
"Se estimează o creştere a ratei de daună în 2009 comparativ cu 2008 (când era de circa 60 -70%) la nivelul pieţei asigurărilor agricole, având în vedere că anul acesta este unul dezastruos din punct de vedere agrometeorologic, înregistrându-se foarte multe evenimente climatice cu efect distructiv asupra culturilor agricole: îngheţ târziu de primăvară, ploi torenţiale însoţite de grindină şi furtună, pe un fond general de secetă care se va accentua în a doua parte a lunii iulie şi în luna august", a precizat şeful direcţiei de asigurări agricole al companiei.
Burghilă a adăugat că majoritatea suprafeţelor agricole cultivate în regim neirigat suferă de un deficit de umiditate, în special în stratul activ al solului - de la suprafaţă - de până la 1 m, iar momentan, "numai pe suprafeţe cu totul nesemnificative aprovizionarea cu apă pentru plante este în limite optime".


