Aproape 90% din sumele datorate de companiile europene sunt reprezentate de imprumuturi si obligatiuni. Pe sectoare de activitate, cele mai multe dintre aceste datorii se plaseaza in sectorul financiar bancar, ale carui companii vor avea de platit, pana in urmatorii trei ani, 1.500 mld. dolari.
Urmeaza sectorul tehnologiei informatiei si al comunicatiilor, ale carui companii vor avea de platit 121 mld. dolari, si cel al utilitatilor, ale carui companii vor avea de platit “doar” 79 mld. dolari. In actualele conditii de piata, riscul unui semnificativ blocaj financiar nu poate fi ignorat, sunt de parere analistii de la Standard&Poor’s. Datorii de aproape 206 mld. dolari vor ajunge la scadenta in ultimul trimestru al acestui an. In 2009, vor ajunge la scandenta datorii in valoare de 800 mld. dolari, in anul 2010, in valoare de 633 mld. dolari, iar in 2011, in valoare de 510 mld. dolari. Germania conduce in topul tarilor cu cele mai multe companii indatorate, fiind urmata de Suedia, Olanda, Franta, Italia, Spania si Marea Britanie. Din aceste sapte state provin 85% dintre companiile indatorate din Europa. Pozitia detinuta de Germania este explicata de marimea sectorului national de obligatiuni. De altfel, in ceea ce priveste capitolul datoriilor rezultate din rascumpararea obligatiunilor, din cele 244 mld. dolari cat este ponderea acestuia in total, 162 mld., peste jumatate, sunt trecute in dreptul companiilor financiare germane. Franta conduce in topul tarilor cu cele mai multe companii nefinanciare indatorate, fiind urmata de Marea Britanie, Germania, Olanda si Italia.


