Estonia s-a adâncit în recesiune, în trimestrul al doilea, înregistrând o contracţie economică în termeni anuali de 16,6%. Ca şi surorile sale baltice, Lituania şi Letonia, Estonia şi-a legat cursul valutar de euro, ca parte a mecanismului de adoptare a monedei unice europene, fapt care a redus mult opţiunile de susţinere a competitivităţii sale economice.
Agenţia Standard&Poor’s a redus recent ratingul de ţară al Estoniei de la A la A-, invocând “creşterea provocărilor de natură economică drept rezultat al nevoii unei ajustării economice puternice de a reduce dependenţa de finanţare externă. Un proces care riscă să întârzie planurile Estoniei de a adopta moneda unică europeană”.
Previziunile sunt şi ele destul de cenuşii. “În ciuda unor semne bune, riscurile care planează asupra creşterii economice încă nu au dispărut”, a comentat, pentru Bloomberg, Violeta Klyviene, senior analist al Danske Bank.
Pe de altă parte, FMI avertizează Lituania că va trebui să se aştepte şi ea la o recesiune adâncă, după toate probabilităţile extinsă şi anul viitor. “Scăderea fluxurilor de capital, ca urmare a crizei internaţionale, a condus la o contracţie economică fără precedent, redresarea fiind de aşteptat a începe abia în 2011”, se arată în analiza dedicată de instituţie economiei acestei ţări baltice, citată de The Wall Street Jurnal.
Lituania a lansat cu succes în iunie o emisiune de eurobonduri în valoare de 500 mil. euro, care a contribuit la suplimentarea rezervelor internaţionale până la 4,45 mld. euro, la finele lunii. FMI avertizează că aceste rezerve pot să acopere numai trei luni din importuri şi doar 46% din datoria pe termen scurt, care se maturizează. Să amintim că, la începutul săptămânii, Letonia a anunţat că economia letonă a suferit, în T2, în termeni anuali, o contracţie de 19,6%.
Analiştii internaţionali sunt rezervaţi în a spune dacă prăbuşirea economiilor va avea efecte negative semnificative asupra percepţiei investitorilor asupra Europei de Est ca întreg. “Încrederea investitorilor străini faţă de Europa de Est va continua să se îmbunătăţească. Ce se întâmplă în republicile baltice era aşteptat, nu surprinde pe nimeni. Desigur, se vor lua în calcul riscurile unei contagiuni. Dar evaluarea privind Europa de Est va fi influenţată mult mai mult de ceea ce se întâmplă în partea dezvoltată a continentului”, a declarat pentru Business Standard Davin Oxley, analist Capital Economist din Londra.
Europa de Est este imună la prăbușirea țărilor baltice
Publicat la 12.08.2009, 21:00:00
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
