money.ro
🔔 Alerte
Piețe financiareMoney.ro

Europa își revine după pandemie. Cea mai mare creştere din ultimele două decenii

Publicat la 24.07.2021, 06:00:00

Distribuie:WhatsAppFacebookX
Europa își revine după pandemie. Cea mai mare creştere din ultimele două decenii
Urmărește money.ro pe Google News

Afacerile din zona euro au înregistrat în iulie cea mai mare creştere din ultimele două decenii, dar Covid-19 afectează încrederea.

Odată cu accelerarea vaccinărilor şi cu reducerea presiunii asupra sectorului medical, guvernele au ridicat unele dintre restricţiile pe care le-au impus pentru a încerca să conţină sub control răspândirea virusului, ceea ce a dus la revenirea cererii.

Indicele semnal privind intenţiile de achiziţii ale managerilor (PMI), realizat de IHS Markit, considerat ca un indicator bun al sănătăţii economice, a urcat la 60,6 în iulie, de la 59,5, cea mai înaltă valoare atinsă din iulie 2000. Indicele este peste pragul de 50 de puncte care separă creşterea de contracţie şi o estimare dintr-un sondaj Reuters, de 60 de puncte.

"Zona euro se bucură de creştere în timpul verii, deoarece slăbirea restricţiilor pentru combaterea virusului în iulie a propulsat creşterea la cel mai rapid ritm din ultimii 21 de ani", a declarat Chris Williamson, economist şef pentru afaceri la IHS Markit.

În special sectorul serviciilor se bucură de ridicarea măsurilor de izolare pentru Covid-19 şi de ratele îmbunătăţite de vaccinare, în special în ceea ce priveşte sectoarele de ospitalitate, călătoriile şi turismul.”

Un PMI care acoperă industria de servicii, dominantă în zona euro, a sărit la nivelul de 60,4, de la 58,3, cel mai ridicat nivel din iunie 2006 şi peste prognoza din sondajul Reuters, de 59,5.

Indicând că ritmul nu va încetini în curând, cererea a fost ridicată.

Indicele privind noile afaceri a crescut de la 58,7 la 59,7, unul dintre cele mai ridicate niveluri din istoria de 23 de ani a sondajului.

Indicele PMI din industria prelucrătoare  a scăzut uşor de la recordul din iunie, de la 63,4 la 62,6.

Un indice privind producţia, care intră în componenţa indicelui compozit PMI, a scăzut la 60,9, de la 62,6.

Dar răspândirea variantei Delta, extrem de transmisibilă, a coronavirusului a afectat în continuare lanţurile de aprovizionare globale şi a determinat creşterea preţurilor materiilor prime.

Articole înrudite

Cele mai citite

  1. 1România în care nu mai merită să fii sărac. Dar nici bogat nu e chiar simplu să fii
  2. 2Otopeniul, viitorul oraș al sportului. Arena lui Ion Țiriac, cu 5.000 de locuri, gata în 2027
  3. 3Vameșii români încurcă contrabanda China-Ucraina cu o captură „surpriză” de un milion de euro
  4. 4Nobelul pentru Literatură 2026. Cine sunt favoriții și ce șanse au cei doi români aflați pe liste să primească cec-ul de 1,1 milioane de euro
  5. 5Aproape 9.000 de români au încins hora în California. Mici, sarmale, must și costume populare, la doi pași de Silicon Valley

Newsletter zilnic money.ro

Știrile care contează și piețele, în fiecare dimineață, în 2 minute.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată