Iniţiator al acestui summit la care au participat reprezentanţi din 28 de ţări, preşedintele bulgar Gheorghi Părvanov a susţinut crearea unei "pieţe unice europene a gazului, bazată pe concurenţă şi echilibrată". Ţara sa a fost una dintre cele mai grav afectate de criza gazului din ianuarie, pentru că depinde în totalitate de livrările ruse.
Părvanov a pledat şi în favoarea diversificării surselor şi a rutelor de distribuţie a gazului, "un principiu fundamental pentru siguranţa aprovizionărilor". "Proiectele de gazoducte Nabucco, South Stream şi al celui care leagă Turcia, Grecia şi Italia (...) ar putea accelera înfiinţarea unei pieţe unice europene în decurs de 10 ani", a adăugat el. "Cu cât sunt mai multe traseele, cu atât este mai bine" pentru securitatea energetică a Europei, a adăugat ministrul bulgar al energiei Petar Dimitrov.
Cele două proiecte de gazoducte, în prezent concurente, s-au lovit de mai mulţi ani de problema finanţării. Primul, South Stream, care urmează să fie construit pe sub Marea Neagră, este promovat de grupul rus Gazprom şi de cel italian ENI. Costul său este estimat la 10 miliarde de euro.
Cel de al doilea, Nabucco, urmează să ocolească Rusia şi este susţinut de Uniunea Europeană şi de Statele Unite. Acesta urmează să aducă gaz din Asia Centrală şi din Marea Caspică, traversând Turcia de la est la vest, Grecia, Bulgaria, România şi Austria. Costul său este estimat la 7,9 miliarde de euro.
"Turcia dă dovadă de voinţă şi de determinare la cel mai înalt nivel" pentru a ajunge la încheierea unui acord interguvernamental privind proiectul de gazoduct Nabucco, susţinut de Uniunea Europeană şi de Statele Unite, a dat asigurări pşedintele turc Abdullah Gul, după ce Ankara a ameninţat în ianuarie să blocheze proiectul de gazoduct, în cazul în care nu se vor înregistra progrese în procesul de negociere pentru aderarea Turciei la Uniunea Europeană.
Al doilea grup energetic german ca mărime, RWE, partener Nabucco, pledase anterior pentru ca un acord interguvernamental pentru ca acest proiect să fie încheiat repede. "Este timpul ca partida de poker să se încheie şi să fie luată o decizie. Europa şi Turcia trebuie să joace cu cărţile pe masă, pentru că ţările furnizoare şi investitorii nu vor aştepta mereu", a avertizat Jeremy Ellis, unul dintre liderii RWE.
Şi reprezentantul Gazprom, Stanislav Ţiganov, a exercitat presiuni asupra europenilor să ia repede o decizie privind participarea la proiectul South Stream. "UE vorbeşte de parteneriat, dar nu sunt decât vorbe", a spus el, avertizând că în lipsa unei decizii Gazprom se va orienta spre alţi cumpărători.
Proiectul Nabucco nu este acceptat în unanimitate în Europa. Unii actori din industria franceză îl califică drept o "conductă goală", care are de suferit de pe urma faptul că nu există producători de gaz dispuşi să o alimenteze.
În lipsa unui acord privind proiectele mari, participanţii la acest summit au favorizat "soluţii tehnice" mai ieftine şi mai rapide, de exemplu interconectarea reţelelor europene de gazoducte.
Sursa: NewsIn
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.