money.ro
Actualitatemoney.ro

Eurotariful omoară profitul. Sau nu?

Publicat la 12.08.2012, 21:36:38

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Eurotariful omoară  profitul. Sau nu?

În același timp, la nivel local, reprezentanții operatorilor sunt mai moderați în declarații, nu spun că pierd sau câți bani pierd prin noile tarife, dar declară că românii vorbesc tot mai mult în afara țării. În 2006, când la Bruxelles se dezbătea proiectul de lege ce urma să impună o scădere drastică a tarifelor pentru apelurile efectuate în roaming în cadrul Uniunii Europene, operatorii telecom se declarau împotriva acestei măsuri considerate „abuzive“. De cealaltă parte, oficialii europeni susțineau că în cadrul aceleiași Uniuni nu se pot practica tarife atât de mari și că operatorii „jecmănesc“ clienții cu tarife exagerat de mari. Operatorii explicau că tarifele vin să susțină niște costuri reale, oferirea serviciului de telefonie în afara rețelei proprii fiind destul de costisitoare – din cauza taxelor pe care operatorii și le plătesc între ei (altă dispută a fost creată și în jurul acestui lucru, dar CE a avut grijă ca și tarifele dintre operatori să scadă). De asemenea, operatorii explicau că, odată cu scăderea tarifelor pentru roaming, vor scădea și încasările și în felul acesta și bugetul pentru investiții. „Bugetul pentru inves­tiții va scădea cu aproape 8 mld. euro“, spunea în 2009 Julio Linares, COO al Telefonica – cel mai mare operator de telefonie mobilă din Spania. Acesta detalia că, la nivel european, se vor înregistra pierderi de 34 mld. euro cauzate numai de scăderea tarifelor de interconectare. Aceeași poziție este adoptată și acum, operatorii făcând pentru prima dată front comun împotriva CE și a tarifelor impuse. Însă Comisia Europeană rămâne pe poziții: „Dacă ești obișnuit cu un tratament preferențial, atunci vei face tot ce‑ți stă în putință să păstrezi avantajele și în viitorul apropiat. Operatorii suprataxează (n.a. – apelurile în roaming)! Acest lucru nu se va mai întâmpla de acum încolo!“ declara în urmă cu câteva zile pentru BBC Neelie Kroes, vicepre­ședinte al Comisiei Europene. Referindu‑se la opoziția operatorului Vodafone din Marea Britanie, Kroes a spus că atitudinea este cea a unui „copil răsfățat“.


ȘI TĂCEREA E UN RĂSPUNS. Oficialii operatorilor români sunt destul de rezervați în a lua o poziție oficială în ceea ce privește scăderea tarifelor de roaming, iar subiectul s‑a arătat a fi unul delicat, o serie dintre întrebările MONEY Magazine rămânând fără răspuns. În timp ce Reuters semnala acum câteva zile că reprezentanții grupurilor Vodafone (deține Vodafone România), Deutsche Telekom (deține o participație în grupul OTE, care deține Cosmote România), France Telecom (deține Orange România) și Telefonica deplâng faptul că scăderea tarifelor pentru serviciile de roaming îi lasă fără o felie importantă din profit, reprezentanții companiilor deținute în România încearcă să pară pozitivi. Întrebați direct dacă și cu ce procent au scăzut încasările și veniturile din roaming de la introducerea primelor plafoane tarifare în roaming (2007) până în prezent, reprezentanții Vodafone România și Orange România au preferat să nu dea un răspuns. Reprezentanta Cosmote România, Oana Cristea, Wholesales Services Department Senior Manager, spune că nu se pot da niște răspunsuri clare și asta pentru că scăderea tarifelor s‑a făcut odată cu creșterea numărului de clienți ce au folosit serviciile de roaming, precum și a opțiunilor oferite acestora. „Referitor la veniturile provenite din serviciile de roaming, de‑a lungul timpului au existat o diversificare constantă şi o creștere a numărului de servicii de roaming oferite, precum și o permanentă creștere a numărului de călători în străinătate; în acest context, nu putem face o corelaţie relevantă între creșterea traficului sau evoluția acestui segment și reglementările UE“, a explicat Cristea pentru MONEY Magazine.


O NOUĂ REDUCERE. Trebuie spus că de la 1 iulie operatorii de telefonie mobilă din Uniunea Europeană au trebuit să modifice în sens descrescător, a doua oară, tarifele pentru toate serviciile pe care le oferă în roaming în cazul unei călătorii într‑o altă țară din Uniunea Europeană. Plafoanele maxime – peste care nici unul dintre operatori nu are voie să treacă – sunt: 29 de eurocenți pe minut la efectuarea unui apel, 8 eurocenți pe minut la primirea unui apel, 9 eurocenți pentru expedierea unui mesaj scris și 70 de eurocenți/MB pentru a descărca date sau pentru a naviga pe internet. „Consumatorii s‑au săturat să plătească sume exorbitante pentru serviciile de roaming. Noul acord referitor la serviciile de roaming ne oferă o soluție structurală pe termen lung care include prețuri mai mici, o ofertă mai bogată și o nouă abordare inteligentă în privința serviciilor de date și de navigare pe internet. Avantajele se vor simți la timp pentru vacanța de vară – și, până în vara anului 2014, oamenii vor putea să compare și să aleagă dintre cele mai bune oferte de pe piață“, explică Neelie Kroes, vicepreședinte al Comisiei Europene responsabilă cu Agenda digitală (subdivizie din portofoliul Comisiei pentru Societatea Informațională și Media condusă de Kroes).


Față de acum șapte ani, tarifele pentru apeluri în roaming – fie ele primite sau efectuate – au scăzut mult, iar în cazul Uniunii Europene reducerea este mult mai vizibilă, ajungându‑se la tarife mai mici chiar și cu 75% față de acum șapte‑opt ani. Acest lucru s‑a întâmplat cu sprijinul Comisiei Europene, care nu concepe practicarea unor tarife exorbitante între granițele Uniunii. Nu de puține ori comisarii europeni pentru societatea informațională și media au militat pentru scăderea costurilor în roaming, cel puțin pentru apelurile primite și efectuate de cetățeni europeni în cadrul unei alte țări UE decât cea de reședință. În 2007, Viviane Reding, astăzi vicepreședinte al Comisiei Europene, impunea operatorilor de telefonie mobilă primele tarife maxime pentru apeluri efectuate în roaming. Acele tarife, mult mai mici pentru acea vreme au stârnit furia operatorilor europeni care s‑au văzut cu profitul diminuat din cauza tăierii acestor tarife. La cinci ani de la introducerea primului plafon maxim – denumit „eurotarif“ – operatorii sunt nevoiți să mai aplice o nouă scădere. Iar scăderile vor continua și în 2013, și în 2014.


ROMÂNII, CONSUMATORI DE ROAMING. Cu toate că nu au oferit detalii legate de scăderile veniturilor prin aplicarea tarifelor impuse de CE, atât reprezentanții Cosmote România, cât și cei ai Orange România spun că numărul de clienți care folosesc serviciile de roaming în UE a crescut constant pe toată perioada în care tarifele au continuat să scadă. Bine, trebuie totuși menționat faptul că aderarea României la spațiul european a înlesnit călătoriile peste hotare, astfel că numărul celor care pleacă cel puțin o dată pe an din țară a crescut și el. „Numărul de utilizatori de roaming a fost de trei ori mai mare în 2011 față de 2006. Acest lucru se datorează atât creșterii deplasărilor în străinătate ale cetățenilor români ca urmare a aderării României la UE, precum și evoluţiei economice a țării. În același timp, reducerea tarifelor a creat o percepţie pozitivă despre serviciul de roaming, încurajând utilizarea acestuia într‑o mai mare măsură“, a declarat pentru MONEY Magazine Irina Pană, Operator Relations Manager la Orange România.
Același nivel de creștere ni l‑au semnalat și cei de la Cosmote România, însă creșterea în acest caz a survenit și în urma creșterii bazei de utilizatori – „între 2007 şi 2011, am observat o creştere de aproape trei ori a numărului mediu de utilizatori de servicii roaming. Această creştere ar putea fi corelată mai degrabă cu ascensiunea constantă a bazei de date de clienţi decât cu scăderea tarifelor de roaming ca urmare a reglementărilor UE“, a explicat Oana Cristea. În același timp, Cristea se declară îngrijorată că această creștere ar putea încetini, și odată cu ea și creșterea veniturilor obținute din aceste servicii. „Considerăm că roamingul este un sector extrem de competitiv, care răspunde nevoilor și așteptărilor multor segmente de piață. Din păcate, climatul economic general și criza europeană nu încurajează prea tare o creștere semnificativă în continuare a traficului în roaming sau a numărului de utilizatori“, a adăugat reprezentanta Cosmote România.


ROAMING INTELIGENT. În timp ce se declară mulțumită de nivelul la care au ajuns tarifele pentru serviciile de voce și SMS, Neelie Kroes spune însă că scăderea tarifelor la serviciile date este cel mai important lucru care se poate întâmpla, asta pentru că tot mai mulți utilizatori folosesc internetul pe telefonul mobil. Pentru prima dată de la introducerea plafoanelor de tarifare în roaming, CE impune și un maximum pentru traficul de date (internet). Astfel, până acum tarifele pentru traficul de date erau lăsate în grija operatorilor, acestea putând ajunge și la 6,2 euro/MB (vezi tabelul cu tarifele standard pentru traficul de date în roaming).


Prin opțiuni dedicate celor care‑și doreau să folosească internetul și în roaming la un preț mai mic, operatorii locali au reușit să crească numărul celor care se conectau de pe telefon, tabletă sau laptop și în afara țării. „Referitor la utilizarea datelor în roaming, în perioada 2007–2011, numărul de utilizatori a crescut de aproape 60 de ori, atât datorită creșterii numărului de reţele și țări partenere pentru serviciul de date în roaming, cât și creșterii și diversificării serviciilor de date oferite, de la servicii de bază, precum GPRS, până la EDGE, MMS, 3G, mobile broadband etc.“, explică Oana Cristea, Wholesales Services Department Senior Manager de la Cosmote România.


Prețurile prohibitive îi pot descuraja pe unii să utilizeze internetul atunci când călătoresc în afara granițelor țării, iar CE vrea să pună capăt acestei frici. „Prin introducerea plafoanelor tarifare pentru traficul de date am creat o piață pentru serviciile în roaming adresate generației de telefoane inteligente“, spune Kroes, fiind convinsă că acum europenii vor putea utiliza telefonul fără a mai sta cu frica în sân. În ciuda tarifelor mai mari pentru date în roaming, creșterea numărului celor care folosesc internetul la nivel național a generat și o creștere a consumului în afara țării. Orange România are în 2012 de trei ori mai mulți clienți care se conectează la internet în afara țării față de anul 2007. „Numărul utilizatorilor de internet mobil a crescut la nivel național ca urmare a creșterii utilizării internetului în general, dar și ca urmare a apariției noilor modele de telefoane, ce permit un acces optimizat la conexiunea de date. O urmare firească a acestei evoluții a fost triplarea numărului de utilizatori de date în roaming în 2012 față de 2007“, a spus Irina Pană, Operator Relations Manager la Orange România.


O PIAȚĂ ÎN SCĂDERE. Calculele oficialilor de la Bruxelles arată că europenii vor folosi în 2012 servicii în roaming cu o valoare totală de aproximativ 5 mld. euro, cu 15 miliarde mai puțin față de cât ar fi costat același volum de servicii în anul 2007, înaintea introducerii reglementărilor CE. Pe de cealaltă parte specialiștii din industrie spun că, dacă pentru clientul final reducerea acestor tarife este un lucru bun, pentru operatorii telecom lucrurile nu stau prea bine. „Un operator telecom trăiește astăzi și din serviciile cu valoare adăugată, adică ce se taxează în plus față de cele incluse în abonamente. Astfel, dacă taxele pentru aceste servicii scad, scade și bugetul companiei, de unde poate scădea și bugetul de investiții. Deci, este oarecum un cerc vicios de care CE trebuie să țină seamă“, este de părere Marius Constantinescu, analist telecom care a lucrat pentru mai mulți operatori de telefonie mobilă din străinătate în ultimii ani. Reprezentanții Comisiei spun totuși că se iau și aceste elemente în calcul și că aceste niveluri ale prețurilor s‑au bazat pe date noi referitoare la costurile, pentru sector, ale furnizării de servicii de roaming, transmise în februarie anul acesta de OAREC (Organismul autorităților europene de reglementare în domeniul comunicațiilor electronice).

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite