money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Evaluarea statului român pentru un kilometru de cale ferată: 33 de lei

Publicat la 27.04.2010, 10:05:16

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Evaluarea statului român pentru un kilometru de cale ferată: 33 de lei
Ministerul Transporturilor a elaborat un proiect de hotărîre de Guvern pentru trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia a unei porţiuni de cale ferată de lângă Ploieşti. Este vorba despre 488 de metri, între punctele Ploieşti Nord şi Ploieşti Crâng, care vor fi trecuţi în patrimoniul privat al statului “în vederea scoaterii din funcţiune, casării şi valorificării”. Motivul invocat de autorităţi: “În prezent linia cf 306 N: Ploieşti Nord – Ploieşti Crâng, Km 7+112 – 7+600 nu mai este utilizată datorită
restrângerii activităţii feroviare pe această secţie, precum şi datorită stării tehnice total necorespunzătoare”, după cum se arată în nota de fundamentare a proiectului.

Surpriza apare însă la evaluarea jumătăţii de kilometru de şină de cale ferată pe care statul vrea să o caseze. Astfel, cei 488 de metri de “linie curentă de cale ferată”, daţi în folosinţă în 1936, au o valoare de inventar de doar 16,05 lei.

Un metru de şină de cale ferată cântăreşte între 33 şi 65 de kilograme de fier, în funcţie de tipul şinei, ca atare un metru de cale ferată ar cuprinde între 66 şi 130 kg de fier. Aşadar, toţi cei 488 de metri ar cântări între 32.200 kg şi 63.400 kg de fier. Potrivit anunţurilor de pe internet, un kilogram de fier vechi se vinde cu preţuri plecând de la 0,6 lei, aşadar, valoarea şinelor de cale ferată de pe sectorul care va fi casat de CFR este cuprinsă între 19.300 şi 38.000 de lei.

Oficialii Regionalei CFR Bucureşti dau asigurări că această valoare de casare nu are nici o legătură cu preţul care va fi cerut pe fierul vechi după dezmembrarea căii ferate. “N-am putut să facem reevaluarea, pentru că linia a fost deja amortizată. Cu a atât a rămas în evidenţe” ne-a declarat Florin Laszlo, director în cadrul regionalei. “Nu faceţi confuzie între valoarea de casare şi cea de valorificare, unde preţurile sunt cele actuale, cele de la Bursă”, a mai spus Laszlo.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite