Eveniment News.ro: Daniel Dăianu, preşedintele Consiliului Fiscal: Inflaţia de bază se dovedeşte mult mai dificil de învins
Publicat la 30.03.2023, 08:49:51
Preşedintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu, a afirmat că inflaţia de bază se dovedeşte mult mai dificil de învins şi aceasta înseamnă că politicile monetare nu au cum să se relaxeze curând. Daniel Dăianu a declarat joi, la Evenimentul News.ro - Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României pe 2023, că războiul din Ucraina are implicaţii foarte severe asupra economiilor.
“Războiul continuă şi are implicaţii foarte severe. Nu ştim când se va termina. Oricum se va termina, este clar că, în sensul duratei şi regimului de încetare a ostilităţilor, vom trăi ani de război rece, de suplimentare a cheltuielilor pentru apărare, toate ţările din flancul estic fac aşa ceva. Bugetul public al României pentru 2023 are o creştere a cheltuielilor pentru apărare de aproximativ 0,5 la sută din PIB, care sigur că îngreunează şi mai mult acest proces de consolidare bugetară”, a explicat Daniel Dăianu.
El a precizat că inflaţia de bază se dovedeşte mult mai greu de învins.
“Inflaţia este înaltă, este încă persistentă, ea a scăzut şi scade, se vede că scade, dar, din păcate, noi vorbim mai mult de o scădere a inflaţiei headline, inflaţia core, de bază, se dovedeşte mult mai dificil de învins şi aceasta înseamnă că politicile monetare nu au cum să se relaxeze curând. Dar făcând această apreciere, totuşi, am în vedere evenimentele recente din sistemul bancar, în Statele Unite, în unele ţări din Uniunea Europeană şi aici se vede lesne o anume relaţie de luptă contra inflaţie şi stabilitatea financiară. Declaraţii de genul că putem disocia lupta contra inflaţiei de problematica stabilităţii financiare mie mi se par hazardate. Oamenii care conduc destinele băncilor centrale încearcă să arate că întărirea politicii monetare poate continua fără a provoca daune foarte mari prin faptul că ratele de politică monetară schimbă situaţia bilanţurilor în sistemul financiar”, a menţionat preşedintele Consiliului Fiscal.
El a adăugat că băncile sunt mai bine capitalizete în privinţa lichidităţilor.
“Trebuie subliniat faptul că băncile sunt mult mai bine capitalizate şi în privinţa lichidităţilor România stă foarte bine din acest punct de vedere. Ar putea să amortizeze şocuri mult mai bine decât sau să amortizeze şocurile mult mai bine decât alte state din Uniunea Europeană. În orice caz, ceea ce este de anticipat este că creditarea va fi mult mai precaută”, a mai transmis Daniel Dăianu.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Veniturile românilor au trecut de 10.000 de lei pe gospodărie. Cât cheltuie o familie

Actualitate
Raportul despre anularea alegerilor ajunge în Parlament. Dar nu cel al lui Nicușor Dan

Actualitate
Motorina va rămâne scumpă în 2027 datorită deficitului global de rafinare
Actualitate
Astăzi în istorie, 7 octombrie: Yahoo devine companie publică în 1996
Actualitate
