„Din perspectiva Ministerului de Finanţe pentru anul 2023 (...) continuăm consolidarea politicii fiscale atât din perspectiva reducerii deficitului bugetar, urmărim să ne încadrăm în ţinta de 3% până la finalul anului 2024. Pe de altă parte, un element foarte important pentru noi este predictibilitatea, astfel încât să creăm un cadru general predictibil atât pentru companii cât şi pentru gospodării. Pe de altă parte, este foarte important să dezvoltăm şi să diversificăm instrumentele de management al datoriei pentru menţinerea datoriei publice la un nivel sustenabil”, a afirmat Alin Marius Andrieş, secretar de stat în Ministerul Finanţelor Publice, joi, în cadrul conferinţei „Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României pe 2023”.
Acesta a subliniat că economia României, şi nu numai, este „afectată de un nivel ridicat de incertitudine” cauzat de războiul din Ucraina şi de evoluţiile de pe pieţele financiare internaţionale.
Evenimentul ”Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României pe 2023” este organizat de Agenţia de presă News.ro, în parteneriat cu Team Innovation Media şi Agenţia de PR şi comunicare Plurivox.
Parteneri ai evenimentului sunt , şi .



