La ora 3 dimineaţa, la câteva săptămâni de la preluarea puterii de către coaliţia Visul Georgian a miliardarului Bidzina Ivanişvili, fostul ministru georgian Bacio Akalaia a fost arestat, în prezenţa noului procuror general şi a noului ministru al Justiţiei de la Tbilisi. Simultan, şeful Statului Major şi comandantul unei brigăzi a armatei georgiene erau şi ei ridicaţi de poliţie.


OBICEIURILE LOCULUI. Această desfăşurare de forţe, care aminteşte de perioada stalinistă, presupunea o urgenţă extremă, aşa că mulţi au aşteptat explicaţii oficiale. Informaţiile au venit foarte greu, deşi noul premier Ivanişvili a promis să dezvăluie în câteva ore motivele arestărilor. Abia după câteva zile, în urma presiunilor în creştere asupra noului guvern, procurorii au anunţat că Akalaia – care se întorsese de nici o zi în ţară ca să răspundă la mai multe acuzaţii ale noii administraţii – a fost arestat pentru că acum un an a agresat fizic şi verbal 17 angajaţi ai Ministerului Apărării, minister pe care l‑a condus între 2009 şi 20 septembrie 2012. Cei doi comandanţi militari au fost eliberaţi pe cauţiune.


Până la urmă, fostul om de încredere al preşedintelui Mihail Saakaşvili a fost trimis oficial în judecată, însă pentru că i‑a admonestat sever pe şase ofiţeri şi l‑a lovit în cap pe unul dintre ei – agresare verbală şi fizică, în limbaj juridic. Totul s‑a petrecut în cabinetul ministrului. Cei şase au fost apoi duşi într‑o bază militară, unde „au fost supuşi din nou unor abuzuri fizice“ în faţa trupei. După cum afirmă Iulia Latinina de la Radio Ecoul Moscovei, asemenea tratament este rezervat de obicei unor militari care îşi încalcă onoarea – aşadar fostul ministru al Apărării este arestat pentru că a pedepsit şase posibili infractori. Iar cei doi comandanţi sunt vinovaţi pentru că au asistat la această scenă?


Nici măcar Vladimir Putin, în Rusia, după 12 ani de când se află la putere, nu foloseşte asemenea metode împotriva adversarilor politici cum face premierul Ivanişvili, după doar câteva săptămâni, se indignează Latinina. Un premier care a promis că va reduce preţurile, va tripla pensiile şi va conduce Georgia din casa proprie.
Miliardarul Bidzina Ivanişvili, care a obţinut cea mai mare parte a averii sale din afaceri în Rusia şi susţine apropierea de marele vecin din nord, a câştigat alegerile în dauna partidului preşedintelui reformist Mihail Saakaşvili cu un program populist, care a schimbat obiceiurile locului. În prezent, georgienii nu-şi mai plătesc impozitele şi nici ratele la ipoteci, iar taxiurile din Tbilisi stau nemişcate, în timp ce şoferii aşteaptă scăderea preţului la combustibili. Probabil că unii localnici se aşteaptă ca Ivanişvili să trezească şi morţii din morminte, ridică din umeri Latinina.


SCHIMBARE DE CURS. Arestările au amâ­­nat sosirea comisiei militare a NATO, care era programată să discute la Tbilisi următorii paşi pentru integrarea Georgiei în alianţa nord‑atlantică. Săptămâna trecută, premierul Ivanişvili a fost aspru criticat în timpul vizitei sale la Bruxelles, chiar dacă liderii Uniunii Europene au apreciat faptul că miliardarul a ales să facă prima sa ieşire oficială în Occident, şi nu la Moscova. Preşedintele Comisiei Europene a declarat că democraţia nu se reduce la alegeri. „Justiţia selectivă dăunează imaginii externe a ţării şi slăbeşte statul de drept“, a subliniat Jose Manuel Barroso. Cu puţin timp înainte, secretarul general al NATO afirmase că este „extrem de preocupat“ în legătură cu evenimentele ce au urmat schimbării guvernului, „nu în ultimul rând cu recentele arestări ale oponenţilor politici“. Anders Fogh Rasmussen precizase că procesele „nu trebuie subminate de interferenţe politice“.


Ca urmare, premierul Ivanişvili s‑a angajat la Bruxelles să facă, împreună cu guvernul şi coaliţia parlamentară, „tot ce pot“ pentru a „accelera aspiraţia noastră de a ne atinge obiectivul final, care este integrarea în familia europeană“. Mai mult, el a promis că, începând „de azi“, va lucra îndeaproape cu preşedintele Saakaşvili şi a respins acuzaţiile privind reglarea diferendumurilor politice cu ajutorul justiţiei. Pentru a avea o imagine mai limpede a situaţiei, merită amintit că Philip Gordon, adjunctul secretarului de stat Hilary Clinton, responsabil pentru Europa şi Eurasia, a făcut şi el o vizită la Tbilisi săptămâna trecută, pentru a lămuri lucrurile înainte de vizita la Washington a primului ministru georgian.


Cu doar o săptămână în urmă, Ivanişvili anunţa că plănuieşte să reducă bugetul preşedintelui Saakaşvili – care mai are un an de mandat –, pe care l‑a invitat să renunţe la clădirea administraţiei prezidenţiale şi să ocupe un etaj din imobilul în care funcţionează guvernul, potrivit „The Moscow Times“. De asemenea, şeful statului ar urma să rămână fără avionul oficial.


STRUCTURI DE PUTERE. Mihail Saakaş­vili a obţinut în 2008 promisiunea alianţei nord‑atlantice că Georgia va fi invitată să i se alăture, dar după doar câteva luni a izbucnit războiul cu Rusia, după o serie de provocări venite din partea regiunilor separatiste Osetia de Sud şi Abhazia. Rusia a recunoscut imediat independenţa acestora şi a trimis trupe şi avioane împotriva armatei georgiene, iar Tbilisi a rupt relaţiile diplomatice cu Moscova. Acum, Ivanişvili afirmă că a căzut de acord cu liderii NATO că trebuie să facă toate eforturile pentru a normaliza relaţiile cu Rusia – într‑o primă fază, cele culturale şi comerciale. La un moment dat, „vom încerca să reinstaurăm şi integritatea teritorială“ a ţării, a adăugat Ivanişvili.


Problema Georgiei este una comună în spaţiul fost comunist, unde vechile structuri de putere, ale activiştilor de partid şi ofiţerilor de securitate, au colaborat cu infractorii locali pentru a acapara pârghiile economice. Pentru a se proteja, aceştia au stabilit reţele de influenţă la nivelul administraţiei financiare şi a justiţiei, în timp ce vectorii lor din parlamente au asigurat un cadru legislativ haotic, care să permită mai multe interpretări ale aceluiaşi articol juridic. Aceste reţele naţionale au fost zguduite ici şi colo în urma votului popular, pe fondul corupţiei neruşinate şi a aroganţei manifestate de aşa‑zisa elită a tranziţiei. Democraţii care au preluat destinele acestor ţări au devenit repede victimele aceloraşi reţele, după ce oamenii lor de bază au renunţat la metodele occidentale de gestionare a treburilor administrative – prea puţin familiare – şi au adoptat trasee de influenţă şi îmbogăţire similare vechilor structuri.


Ucraina trece printr‑o situaţie similară, după alegerile parlamentare recente. Partidul Regiunilor, al preşedintelui filorus Viktor Ianukovici, a câştigat mai mult de o treime din voturi – şi speră să colecteze mai multe mandate, procentual, datorită unui nou sistem electoral. Totul se desfăşoară pe fondul unor proteste vehemente, venite atât dinspre opoziţie, cât şi dinspre observatorii străini.


CONTROLUL MASS MEDIA. Situaţia de la Kiev este cu atât mai gravă cu cât amintirea alegerilor măsluite din 2004 este vie. Atunci, acelaşi Ianukovici a câştigat preşedinţia prin fraude masive, dar presiunea externă şi faptul că populaţia a sprijinit declanşarea aşa‑numitei Revoluţii Portocalii a permis justiţiei să îşi spună cuvântul. Viktor Ianukovici a fost obligat să accepte reluarea procesului electoral, iar exponenţii acestei revoluţii civice, Viktor Iuşcenko şi Iulia Timoşenko, au condus ţara până în 2010. În mod similar altor state din zonă, cei doi au promovat o serie de reforme structurale, care nu au modificat prea profund structura vechilor reţele de putere şi nici mentalitatea ucrainenilor. În schimb, politicienii portocalii au început să fie acuzaţi de trafic de influenţă şi de îmbogăţire pe căi opace – cel mai cunoscut caz este cel al fostei şefe a guvernului, Iulia Timoşenko, condamnată la şapte ani de închisoare anul trecut pentru abuz de putere (felul în care s‑a desfăşurat procesul este contestat în Occident, care solicită eliberarea ei). Ucraina are situaţia ei specială – fără o tradiţie statală recentă, ţara este despărţită de o falie între vestul prooccidental, dar naţionalist, şi estul prorus (ce furnizează majoritatea electoratului lui Ianukovici), favorabil multiplelor etnii locale.


Acum, Consiliul Afacerilor Externe al Uniunii Europene avea programată pe 19 noiembrie o discuţie pe tema alegerilor parlamentare din Ucraina, urmând ca în decembrie să ia o decizie. Până atunci, Kievul a cedat parţial în faţa protestelor şi va reorganiza alegeri în cinci colegii, dintre cele 13 unde opoziţia a semnalat fraude majore.
Rămâne de văzut cum va evolua procesul democratic, dar perspectivele sunt umbrite de ultimele acuzaţii privind independenţa mass media – situaţie comună întregii regiuni. Autorităţile de la Kiev, de pildă, au încredinţat digitalizarea transmisiilor TV unei firme cu acţionariat opac, ascuns într‑o încrengătură de offshore‑uri, iar licenţele au fost acordate până acum posturilor controlate de diverşi membri ai guvernului sau unor oligarhi ca Rinat Ahmetov, cunoscut susţinător al preşedintelui Ianukovici.