money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Excedent bugetar record in Marea Britanie - 9,5 mld. euro

Publicat la 20.08.2007, 21:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Excedent bugetar record in Marea Britanie - 9,5 mld. euro

Analistii nu sunt surprinsi de trend, ci doar de dimensiunile acestuia, cunoscut fiind faptul ca, de obicei, luna iulie aduce cu sine o crestere a excedentului bugetar datorita termenelor de colectare a taxelor aferente celui de-al doilea trimestru. Astfel, in structura acestui surplus, “partea lirei sterline” e detinuta de sumele generate de taxele pe valoarea adaugata, pe vanzari, pe tranzactii imobiliare, pe taxele de timbru si contributiile la fondurile publice de asigurare si la cele de protectie sociala.

Sumele reprezentate de colectarile de taxe au crescut cu 5,7% in primele patru luni ale anului, in vreme ce cheltuielile publice au crescut cu 6,4%, potrivit oficiului britanic de statistica.

Preluand in luna iunie portofoliul finantelor si al economiei din cadrul noului cabinet laburist condus de Gordon Brown, Alistair Darling a promis o reducere a deficitului bugetar si o grabnica imbunatatire a rezervelor publice, “ingrijorator” de mult subtiate de politica predecesorului si actualului sau sef de a investi in sectorul public educational si sanitar.

Darling a sustinut in numeroase randuri, in cele doua luni de mandat, ca nu se va abate niciodata de la “regula de aur”, potrivit careia guvernul va colecta suficiente taxe pentru a acoperi cheltuielile publice curente si nu se va imprumuta decat pentru a sustine investitiile absolut necesare. Se poate spune ca este pe un drum bun, intrucat, daca cheltuielile presupuse de investitiile publice nu ar fi luate in considerare, atunci valoarea prezentului excedent bugetar ar urca, potrivit statisticienilor britanici, la 8,6 miliarde lire sterline (12,66 miliarde euro).

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite