Excedentul bugetar al Bulgariei a scăzut în februarie la 587,7 milioane leva (300,4 milioane euro), cu 35% sub nivelul din luna precedentă, ceea ce a dat naştere temerilor că Bulgaria ar putea să rateze obiectivul de excedent stabilit pentru sfârşitul anului.
Cheltuielile fiscale din primele două luni ale anului au crescut cu 12% faţă de aceeaşi perioadă din 2008, la 3,68 miliarde leva, indicând că guvernul socialist a majorat cheltuielile înainte de alegerile parlamentare ce vor avea loc în iunie sau iulie.
Veniturile au crescut în primele două luni ale anului cu 9,9%, la 4,27 miliarde leva, potrivit datelor publicate de ministerul de finanţe. Însă veniturile din taxe indirecte, care au cea mai mare pondere în veniturile ţării, au scăzut cu 2,4%.
Sursa: NewsIn



