EXCLUSIV Ansola: România va avea o situaţie economică sustenabilă şi în viitor
Publicat la 22.09.2008, 13:53:31
"Ne-am putea gândi la un scenariu, la o încetinire a creditării, la salarii care nu vor creşte la fel de repede în România şi o situaţie mai sustenabilă la o rată mai mică de creştere cu un deficit fiscal mai mic în timp şi cu un deficit de cont curent mai mic. Sigur aceasta este o poveste optimistă, dar e luată cel mai mult în calcul," a explicat Ansola.
Previziunile pentru anul viitor au ţinut mult cont de activitatea economică din acest an. Evoluţia financiară a ţării noastre a depăşit aşteptările analiştilor.
"Noi ca instituţie, dar şi mulţi alţi anlişti au prezis creşteri de 6% şi acum majoritatea prezic rate de creştere de 8% ceea ce e foarte bine. Dar deficitul de cont curent este de 14% din PIB şi nu cred că vom asista la o contracţie importantă. ne aşteptăm la acest nivel în acest an şi poate un declin foarte mic totuşi până la finalul anului," a adăugat reprezentantul FMI pentru România şi Bulgaria.
Previziunile pentru anul viitor sunt optimiste, chiar dacă analiştii se aştepată la un mic regres. Situaţia economică din România este influenţată de contextul internaţional, iar Statele Unite şi Europa încetinesc destul de dramatic. "Deci vom vedea o încetinire începând cu anul viitor probabil de 6%, o creştere a PIB-ului sub 6%. Nivelul de 8% nu era un nivel sustenabil, 6% este un nivel de creştere sustenabilă," a declarat Juan Jose Fernandez Ansola.
FMI consideră că nivelul ridicat inflaţiei şi al defictului sunt principalele probleme ale României.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
