Pentru un apartament cu două camere şi o suprafaţă de 55 de metri pătraţi utili într-un bloc vechi se cer în prezent 58.000 - 62.000 de euro. La un preţ de 700-800 euro/mp util acesta ar putea ajunge la 38.500-44.000 de euro.
Momentul revenirii este încă departe. "Este greu de anticipat momentul revenirii pieţei rezidentiale. Discutăm despre o situaţie complexă care a depăşit cu mult aria segmentului imobiliar. Cu siguranţă că această situaţie se va îmbunătăţi în momentul în care toate celelalte sectoare ale economiei vor da semnale pozitive de revenire. Probabil că piaţa se va linişti în cea de a doua parte a anului viitor şi din acel moment putem discuta despre un număr al tranzacţiilor mai mare şi, poate, despre un început de uşoară creştere", spune Mihaela Pană, Head of Residential Department, DTZ Echinox.
Cererea va creşte atunci când preţurile locuinţelor vor ajunge la un nivel care să le permită românilor o astfel de achiziţie. "Este o teorie care se vehiculează în ultimii ani, care spune că ar trebui să iei un metru pătrat de apartament cu două salarii medii lunare.Este o problemă de accesibilitate. În România, unde venitul mediu este puţin peste 300 de euro, înseamnă că ar trebui să fie undeva pe la 600-700 de euro/mp, indiferent că e apartament vechi sau nou. Este preţul total, cu TVA. Dacă este să ne luăm după acest criteriu al acesibiltăţii pe piaţa românească, cam acesta ar fi nivelul care ar trebui să declanşeze rvenirea pieţei", spune analistul imobiliar Ion Radu Zilişteanu.
Şi valorile avansate de alţi specialişti sunt apropiate de acest nivel. Ruxandra Cleciu, managerul companiei imobiliare Neocasa şi fost preşedinte al Asociaţiei Române a Agenţiilor Imobiliare, spune că piaţa apartamentelor noi destinate clasei medii s-a stabilizat la 800-900 euro/mpc, fără TVA, iar apartamentele vechi se stabilizează la 700 euro/mpc.



