"Am identificat câteva cauze. Acele contracte bilaterale. A doua cauză - şi nu am discutat-o, pentru că nu contractele bilaterale sunt problema. Sunt şi celelalte contracte. în fiecare an, Hidroelectrica cheltuie 300-350 de milioane de euro pentru investiţii. Să fiu foarte bine înţeles. Aceste investiţii sunt vitale sunt primul lor susţinător."
"Numai că trebuie văzut dacă acele contracte sunt încheiate, şi e valabil şi pentru contractele bilaterale, în cele trei condiţii: de eficienţă, de transparenţă şi de legalitate. Pentru că s-ar putea să avem surprinza să găsim lucrări contractate la de 2,3,4 ori preţul pieţei, lucrări mai mult sau mai puţin prestate, dar în orice caz facturate şi încasate. Şi aici vorbim de sute de milioane de euro în fiecare an."
REMUS BORZA, administrator judiciar Hidroelectrica
Vezi întreg interviul din emisiunea "Legile afacerilor"



