Veniturile la bugetul general consolidat au însumat 9,9 miliarde de lei în februarie. Încasările reprezintă o reducere nominală de 5% faţă februarie 2008. Pe principalele categorii, veniturile bugetului de asigurări sociale au înregistrat o creştere nominală de 8,5%, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut.

Veniturile bugetului de stat, în schimb, inclusiv sume şi cote defalcate la bugetele locale, au suferit o reducere nominală de 5% faţă de februarie 2008. Scăderea încasărilor consolidează tendinţa de diminuare a veniturilor bugetare din primele două luni ale anului. În ianuarie, nivelul încasărilor bugetare a fost cu 8,67% mai mic decât la începutul anului trecut.

În total, în primele două luni au fost încasate din taxe şi impozite aproximativ 23,4 miliarde de lei, cu 2,1 miliarde de lei mai puţin decât în aceeaşi perioadă din 2008. Totodată, ministerul de Finanţe anunţă că execuţia bugetară pentru prima lună a anului s-a încheiat cu un excedent de 1,64 miliarde de lei, ceea ce reprezintă 0,3% din PIB.

Dar, acest nivel este mai mic decât surplusul bugetar de 0,5 la sută din aceeaşi lună a anului trecut. Ministerul Finanţelor Publice ia în calcul pentru acest an un nivel al veniturilor bugetare din resurse interne de 31,7% din PIB faţă de 32% anul trecut.