money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Executivul a anunţat creşterea pensiilor de la 1 octombrie

Publicat la 17.09.2008, 08:11:25

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Executivul a anunţat creşterea pensiilor de la 1 octombrie

"Majorarea pensiilor va intra în vigoare de la 1 octombrie. Nu este vorba numai de majorara pensiilor din sistemul public. Vreau să subliniez că de această majorare vor beneficia şi de pensionarii din agricultură şi va intra în vigoare şi celălalt pachet de măsuri care vizează recalcularea pensiilor şi pentru cei care au lucrat în sistemele 1 şi 2", a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

Călin Popescu Tăriceanu a anunţat creşterea salariilor pentru profesori cu 9 procente.

"Nu putem să mărim salariile doar ca să răspundem unor aşteptări electorale. Învăţământul va beneficia de 9 la sută mai mult de la 1 noiembrie şi poate fi realizat în acest moment", a mai adăugat premierul.

Măsurile au fost anunţate în urma discuţiilor de la Guvern cu iniţiatorii moţiunilor simple trecute ieri prin Parlament. Cele două moţiuni iniţiate de PSD- una pe educaţie şi cealaltă pe agricultură, au fost adoptate de Camera Deputaţilor şi respectiv de Senat.

În urma discuţiilor de la Palatul Victoria, Guvernul a mai trecut peste un hop... moţiunea de cenzură.

"În urma discuţiilor cu primul ministru, Guvernul a acceptat devansarea pensiilor cu 1 octombrie şi în aceste condiţii moţiunea de cenzură îşi pierde justificarea", a declarat Mircea Geoană.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite