Executivul ar putea aproba azi înfiinţarea Companiei Naţionale Energetice
Publicat la 31.07.2008, 05:07:18
Potrivit proiectului iniţiat de AVAS, Electrica va prelua acţiunile complexurilor energetice Rovinari, Turceni şi Hidroelectrica, acesta din urmă trecând din portofoliul Ministerului Economiei şi Finanţelor în cel al AVAS, în scopul constituirii companiei energetice naţionale.
Autoritatea a anunţat că principalele avantaje ale formării companiei ţin, printre altele, de crearea unei companii de stat de anvergură regională care va acţiona ca o contrapondere la lipsa de competitivitate remarcată între companiile private din domeniul energetic, în special în sectorul de furnizare şi distribuţie; un control mult mai bun al costurilor, rezultat din avantajele integrării pe vertical, dar şi creşterea procentului de tranzacţionare pe OPCOM - operatorul pieţei de energie electrică din România - la circa 30%.
În plus, potrivit AVAS, prin formarea Companiei Naţionale Energetice, se va realiza şi un rating de companie ridicat, ce va permite contractarea de credite în condiţii avantajoase pentru retehnologizare şi investiţii green-field. Înfiinţarea companiei este prevăzută de Strategia energetică a României, aprobată în toamna anului trecut.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
