„Dată fiind conjunctura economică actuală, ne-am propus să creştem implicarea noastră în facilitarea accesului exportatorilor români pe pieţe externe, altele decât cele europene. Criza economică a demonstrat că dependenţa de piaţa europeană în comerţul internaţional poate avea consecinţe mai puţin benefice atunci când se produc turbulenţe. De aceea, credem că toate eforturile trebuie concentrate pe diversificarea portofoliului de clienţi externi prin identificarea unor parteneri comerciali din afara Uniunii Europene”, a spus Ionuţ Costea, preşedintele EximBank.
Proiectul a debutat cu o întâlnire în cadrul căreia celor aproape 30 de preşedinţi ai Camerelor de Comerţ şi Industrie Bilaterale prezenţi le-au fost detaliate mecanismele de securitizare a exporturilor pe care le poate oferi EximBank societăţilor comerciale interesate de schimburile comerciale de pe pieţe extra-UE.
„Sunt convins că această întâlnire va sta la baza creării unui cadru de cooperare pe termen lung, cu rezultate pe care sperăm să le regăsim în statisticile oficiale referitoare la comerţul cu state non-UE”, a menţionat Jose Iacobescu, preşedintele UCCIBR.
Datele Institutului Naţional de Statistică arată că, în primele nouă luni ale acestui an, exporturile intra-UE au totalizat 23,7 miliarde de euro, în acelaşi timp, exporturile extra-UE fiind de doar 9,6 miliarde de euro. Cu toate acestea ritmul de creştere a schimburilor comerciale non-UE (+30% faţă de aceeaşi perioadă din 2010) a fost superior celui intra-UE (+22%).
EximBank oferă exportatorilor un pachet de produse de asigurare care permit explorarea unor pieţe noi mai riscante, dar cu un potenţial mai mare de creştere. În acest pachet intră:
- Poliţa de asigurare a creditelor de export pe termen scurt pentru riscuri non-piaţă (acoperă livrările cu termen de plată de până la un an pentru debitori din zone non-UE şi ţări non-membre – OECD);
- Poliţa de asigurare a creditelor de export pe termen mediu şi lung (acoperă livrările cu termen de plată mai mare de 2 ani);
- Poliţa de asigurare a investiţiilor româneşti de capital în străinătate (destinată companiilor care implementează proiecte de investiţii în ţări cu risc politic ridicat; asigură maximum 90% din valoarea proiectului);
- Poliţa de asigurare a creditului cumpărător (asigură creditul obţinut de partenerul din străinătate pentru achiziţionarea produselor sau serviciilor furnizate de exportatorul român);
- Asigurarea cursului de schimb valutar (protejează încasările în EUR şi USD din export împotriva fluctuaţiilor nefavorabile ale cursului de schimb).
Tot pentru reducerea riscurilor în afaceri, EximBank oferă produsul Informaţia Comercială şi de Credit, un instrument prin care o firmă îşi poate cunoaşte viitorul partener comercial înaintea încheierii unui contract.
Companiile interesate de produsele EximBank se pot adresa direct unităţilor teritoriale ale băncii din Bucureşti, Bacău, Braşov, Constanţa, Cluj, Craiova, Timişoara, Buzău, Oradea, Deva, Iaşi şi Sibiu. De asemenea, operatorii economici pot obţine informaţii despre produse prin intermediul site-ului www.eximbank.ro sau pot primi detalii scriind pe adresa informatii@eximbank.ro.





