"Eximbank anunţă că ieri (joi n.r.) a aprobat, în cadrul Comitetului Interministerial de Finanţări Garanţii şi Asigurări (CIFGA), o garanţie în valoare totală de aproximativ 70 milioane dolari, la solicitarea Grup Servicii Petroliere. Emiterea garanţiei de către Eximbank permite şi asigură intrarea în vigoare a contractului în valoare totală de 269 milioane dolari pe care Grup Servicii Petroliere l-a semnat în data de 19 noiembrie cu firma Stroygazmontazh", au declarat reprezentanţi ai băncii, citaţi de NewsIn.
Grup Servicii Petroliere, controlat de omul de afaceri Gabriel Comănescu, va construi pentru cel mai mare producător de gaze din lume, gigantul rus Gazprom, o conductă de gaze lungă de 150 km, pe sub Marea Neagră, proiect ce se ridică la 269 milioane dolari.
"Contractul a fost încheiat la 19 noiembrie, între GSP şi Stroygazmontazh, contractor general al proiectului Olympia, al cărui beneficiar este Gazprom. GSP va construi conducta de gaze lungă de 150 km, din Dzhubga (Rusia) către Soci, care are ieşire la Marea Neagră. Obiectivul este asigurarea cu gaze naturale pentru teritoriul Krasnodar şi a zonei de coastă a Mării Negre, adică Soci şi Tuapse", a declarat vineri pentru Agenţia NewsIn purtătorul de cuvânt al Grupului Upetrom, Radu Petrescu.
Acesta a precizat că GSP a obţinut acest contract în urma unei licitaţii internaţionale.
"În scopul de a îşi îndeplini obligaţiile care îi revin în cadrul contractului Olympia, GSP va utiliza o mare parte din construcţia offshore şi a flotei de nave, inclusiv GSP Prince, GSP Neptun, GSP Queen, GSP Bigfoot 1, GSP Vega, GSP Licorn şi GSP Lyra", a adăugat Radu Petrescu.
În cadrul confruntării de joi seara dintre cei doi prezidenţiabili, actualul şef al statului român, Traian Băsescu, l-a întrebat pe Mircea Geoană dacă ştie care este cel mai important contract semnat în ultimele 30 de zile între România şi Rusia. Băsescu şi-a lămurit contracandidatul, că este vorba despre un contract de 250 de milioane de dolari între trustul de construcţii petroliere Constanţa semnat cu Gazprom pentru contrucţia unei conducte submarine. "România nu are relaţii de subordonare cu Rusia, dar are foarte bune relaţii", a spus Băsescu.
Grup Servicii Petroliere SA (GSP) face parte din Upetrom Group, controlat de omul de afaceri Gabriel Comănescu, şi care are activităţi în domeniul forajului marin şi terestru, producţiei de echipament petrolier şi în turism.
Eximbank dă o garanţie de 70 mil.dolari companiei GSP, care va construi un gazoduct pentru Gazprom
Publicat la 04.12.2009, 20:22:15
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Proiectul RAPID – investiție în oameni și comunități. Cum poate transferul de cunoștințe să transforme agricultura rurală din România
Actualitate
Astăzi în istorie, 24 august: Krugerrand-ul aur intră pe piață
Actualitate
Citatul zilei, 24 august 2026: Investitorul individual are un avantaj constant

Actualitate
Ce verifici înainte să cumperi un apartament

Actualitate
