Cu toate acestea, unii dintre brokeri spun că vina nu e în întregime a autorităţilor, pentru că, aşa cum pe piaţă nu sunt multe companii de stat mari, în acelaşi timp nu sunt nici companii private reprezentative. Adrian Lupşan, directorul general adjunct al Intercapital Invest, societatea de brokeraj care a intermediat singurele oferte publice iniţiale din acest an (IPO), a relatat o experienţă pe care a avut-o atunci când încerca să convingă o companie să se listeze pe Bursa locală.
"La un moment dat am avut o discuţie cu reprezentanţii uneia dintre cele mai mari companii pe domeniul ei de activitate. Cum a evoluat această discuţie? «Adrian, am avut curiozitatea ca, la un moment dat, să sun la Bursă şi să aflu mai multe detalii despre ce înseamnă un potenţial IPO. Şi am sunat la secretariat, de unde mi s-a spus că nu e nimeni din conducere şi să revin peste 10-15 minute. Am revenit cu un telefon în a doua parte a zilei: ştiţi, ne pare rău, dar nu este nimeni din conducere momentan, reveniţi peste câteva zile»", a relatat oficialul Intercapital Invest. "Subiectul s-a încheiat aici. Mai rău, peste aproximativ două luni, persoana respectivă primeşte un telefon direct pe mobil de la vicepreşedintele Bursei din Varşovia. «Nu v-ar interesa o listare pe Bursa din Varşovia?»", a continuat Adrian Lupşan. Reprezentanţii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au negat afirmaţiile directorului Intercapital Invest. “Ori a avut loc în mandatul dinaintea mea, ori aceasta este o poveste inventată. Când aţi sunat, aţi avut tot sprijinul Bursei", a declarat Dan Paul, vicepreşedintele Bursei de Valori. Dezbaterea a avut loc în cadrul unei conferinţe organizate în această săptămână, care a avut ca temă, printre altele, şi găsirea unor soluţii pentru creşterea lichidităţii pe Bursă. Adrian Lupşan a precizat că este o întâmplare reală, care a avut loc la începutul lui 2007, menţionând totodată că, în alte ocazii, au fost sprijiniţi de Bursă în proiectele pe care voiau să le dezvolte. Pe de altă parte, Lupşan a adăugat că acesta este doar un exemplu de situaţie în care s-a pierdut o oportunitate.
Un alt exemplu îl constituie modul în care piaţa de capital locală nu reuşeşte să profite de pe urma banilor care intră în conturile fondurilor de pensii private obligatorii. Acestea încasează în fiecare lună contribuţii de circa 25 milioane de euro, bani pe care caută să-i plaseze preponderent în instrumente cu venit fix, care însă sunt o raritate pe piaţa locală. Fondurile de pensii se orientează în aceste condiţii spre pieţele globale, unde se lansează multe emisiuni de instrumente cu venit fix denominate în lei.
La finele lunii octombrie, activele fondurilor de pensii private obligatorii s-au apropiat de pragul de 500 milioane de euro, din care investiţiile în acţiuni reprezentau până la 8% , cea mai mare pondere, de peste 62%, având-o plasamentele în titlurile de stat. Obligaţiunile corporative aveau o pondere de 16,95% în activele totale, iar cele municipale, una de 1,54%. "Am adus pe piaţă în acest an primul produs garantat, cu riscuri foarte mici, ce ia în calcul un indice a cărui evoluţie a fost stabilă până acum. Am făcut o adresă către CSSPP (autoritatea de supraveghere de pe piaţa pensiilor private - n.red.) şi am întrebat dacă putem să facem o solicitare către fondurile de pensii, să fie participanţi activi în această ofertă, având în vedere că este un fond garantat în care banii investitorilor nu sunt riscaţi indiferent de direcţia pieţei şi, mai mult, acest fond va fi listat pe BVB. După deliberări foarte lungi, răspunsul a fost negativ", a mai spus Adrian Lupşan. El a adăugat că experienţe de acest gen arată cum piaţa locală pierde în lupta cu celelalte pieţe financiare ale lumii, pentru că banii se vor duce întotdeauna acolo unde există oportunităţi. "Poate comunitatea noastră, a brokerilor, nu este capabilă să treacă de un prag. Problemele astea nu sunt doar ale Intercapital. Un alt broker mâine, dacă va avea o iniţiativă similară, se va lovi de aceeaşi frontieră, iar peste un an o să ne trezim că suntem în aceeaşi situaţie în care suntem acum", a conchis Adrian Lupşan.
Experienţa unui broker când a vrut să listeze o companie la BVB
Publicat la 19.11.2009, 22:00:00
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.





