Liderii europeni nu exclud un al doilea pachet de sprijin financiar pentru Grecia, având în vedere dificultăţile cu care se confruntă acest stat. Datoria Greciei va depăşi în acest an 150% din PIB, conform estimărilor.
Potrivit agenţiei de presă Dow Jones, citată de Reuters, guvernul de la Atena s-ar aştepta să încheie un acord de împrumut în valoare de aproape 60 de miliarde de euro. Noul ajutor financiar ar urma să acopere necesarul de fonduri suplimentare de 27 de miliarde de euro al Atenei pentru 2012, respectiv de 32 miliarde de euro pentru 2013.
Preşedintele Eurogroup, Jean-Claude Juncker, a declarat vineri, după o reuniune a unor oficiali importanţi din zona euro, că există consens că Grecia va apela la un al doilea pachet de ajutor financiar. Eurogroup reuneşte miniştrii de Finanţe ai celor 17 state din zona euro.
Grecia a negat, marţi, că ar negocia un al doilea pachet de ajutor financiar, pentru a putea face faţă crizei datoriei de stat, după ce a încheiat anul trecut un acord de împrumut în valoare de 110 miliarde de euro.
Pentru a împrumuta marţi 1,625 miliarde de euro, pe termen de şase luni, Grecia a acceptat o dobândă de 4,88%, în uşoară creştere de la nivelul de 4,75% obţinut la o vânzare similară de obligaţiuni efectuată în martie.
Cancelarul german Angela Merkel a declarat, marţi, că aşteaptă rezultatul evaluării delegaţiei UE/FMI înainte de a lua o decizie referitoare la un posibil nou plan de susţinere financiară pentru Grecia.
Experţi ai UE, FMI şi BCE evaluează în Grecia progresele planului de reformă
Publicat la 10.05.2011, 19:36:00
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa încetinește după startul spectaculos al săptămânii. BET scade marginal, iar lichiditatea rămâne redusă
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
