"Suplimentăm taxa pe valoarea adăugată cu 2-3 procente, nici un fel de problemă, în măsura în care avem în vedere şi diminuarea taxei pe valoarea adăugată pentru produsele de bază. Diminuăm fiscalitatea asupra afacerilor în măsura în care putem să creştem impozitarea veniturilor persoanelor fizice", a explicat Marius Stăncescu, preşedinte Riff Holding.
În opinia lui Marius Stăncescu, România are nevoie de o restructurare a sistemului fiscal. Unii bancheri le recomandă autorităţilor să majoreze cele două taxe principale, cota unică şi TVA-ul, pentru a nu răni exclusiv un singur sector. Cu condiţia ca procentul să fie decent.
"S-ar putea ca o combinaţie a celor două măsuri să fie mai bună. Creşterea taxei pe valoarea adăugată nu ar trebui să omoare consumul, spune Laszlo Diosi, preşedinte OTP Bank România.
Şeful OTP Bank România spune că este nevoie de un TVA redus pentru anumite produse de bază, precum alimentele. Laszlo Diosi crede totuşi că majorarea taxelor nu reprezintă o soluţie şi nu rezolvă problemele bugetului de stat. În opinia bancherului, creşterea fiscalităţii nu ar fi eficientă fără o mai bună gestionare a cheltuielilor de la buget.
Specialişti: Pentru a majora o taxă, trebuie redusă alta
Publicat la 09.10.2009, 07:33:54
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
