Experţii caută soluţii la dependenţa de petrol
Publicat la 20.02.2008, 09:12:36
Directorul Institutului american de analiză a securităţii globale, Gal Luft, a declarat recent că, pentru menţinerea securitatăţii energetice mondiale, petrolul trebuie să-şi piardă statutul de resursă strategică.
Statele Unite şi Europa produc doar autoturisme care merg pe bază de carburant provenit din hidrocarburi. Ar trebui redusă ponderea acestora, a afirmat expertul într-un discurs în Parlamentul britanic, dând exemplul Braziliei, unde peste 80% din autoturisme functioneaza pe bază de biocarburanţi, de la biodiesel, la etanol şi metan.
Brazilia este, de altfel, liderul mondial în producţia de biocombustibili pe bază de deşeuri vegetale, trestie de zahăr şi alte produse agricole. În Europa, Germania are cea mai mare producţie de biocarburanţi, în timp ce în Asia, automobilul electric este privit drept principala alternativă la motoarele pe motorină şi benzină, cei de la Toyota fiind primii care au dezvoltat şi lansat pe piaţă modelul Pryus, cu un succes important de vânzări.
Experţii spun că, în condiţiile în care zăcămintele de petrol se reduc pe măsura consumului din ce în ce mai mare, necesitatea găsirii unor surse energetice alternative a devenit un obiectiv de strictă actualitate.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
