Experţii Comisiei Europene se întâlnesc, în perioada 8-11 mai, cu reprezentanţi ai Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) pentru îmbunătăţirea măsurilor prevăzute în Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, a informat, vineri, MADR, potrivit NewsIn.

Conform calendarului de negocieri, oficialii europeni responsabili de sectorul dezvoltării rurale prezintă observaţiile referitoare la măsurile cuprinse în PNDR, în cadrul întâlnirilor cu reprezentanţii MADR. Din partea CE participă şeful Unităţii pentru Dezvoltare Rurală John Lougheed şi experţii responsabili pentru România Zelie Peppiette şi Mihai Dumitru, iar din partea română reprezentanţii Direcţiei Generale Dezvoltare Rurală din cadrul ministerului.

"Discuţiile au fost axate pe îmbunătăţirea principalelor masuri care vizează creşterea competitivităţii agricole (modernizarea exploataţiei agricole, sprijinirea sectorului de procesare şi marketing) precum şi pe cele care asigură calitatea vieţii în mediul rural (renovarea satelor, sprijin pentru microîntreprinderi)", se precizează în comunicatul remis de MADR, vineri, pentru NewsIn.

De asemenea, experţii CE vizitează sucursalele Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), dar şi grupuri şi asociaţii de producători, în cursul zilei de vineri.

PNDR stabileşte politicile şi acţiunile de dezvoltare rurală pentru perioada 2007-2013, în domeniile agricol, silvic şi dezvoltare rurală, dar şi proiectele de investiţii. Doar după aprobarea acestuia de către Comisia Europeană, se vor putea accesa fondurile europene destinate dezvoltării rurale.

Proiectul PNDR prevede că pentru modernizarea fermelor agricole, fermierul poate primi o cofinanţare medie de 50 % din valoarea proiectului, valoarea fiind de 100% pentru refacerea exploataţiei în urma calamităţilor naturale. În funcţie de amploarea proiectului propus, beneficiarul poate să primească până la un milion de euro, dar durata proiectului nu trebuie să depăşească trei ani.

Pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (IMM), în programul de dezvoltare rurală este prevăzut un sprijin financiar pentru implementarea standardelor europene referitoare fie la siguranţa alimentară, fie la protecţia mediului. În acest caz, se poate asigura o cofinanţare de până la 50 % din fonduri europene, cea mai mare sumă acordată fiind de două milioane de euro pentru un proiect.

Consultanţa agricolă va fi încurajată de MAPDR din acest an, asfel încât o firmă specializată în informarea fermierilor va beneficia de o cofinanţare de 100 % a cheltuielilor eligibile. Criteriile şi procedura de selecţie a firmelor de consultanţă care pot solicita fonduri europene urmează să fie stabilită de Ministerul Agriculturii.

Pentru perioada 2007-2013, finanţarea pentru dezvoltare rurală se realizează atât din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), cât şi din bugetul naţional.