“Rompetrol Rafinare anunţă stingerea integrală a incendiului de pe platforma Petromidia, în urma intervenţiei prompte a echipelor de pompieri militari, asistaţi de pompierii de pe platforma industrială. Prin măsurile adoptate, incidentul a fost neutralizat şi nu există în acest moment niciun alt risc. Celula anti-criză Rompetrol continuă să ofere sprijin autorităţilor şi partenerilor, precum şi pentru reducerea impactului pe plan intern al acestui incident”, a transmis KMG International, vineri seară, printr-un comunicat de presă.
Sursa citată menţionează că, încă de la începutul incidentului, tot personalul a fost evacuat în siguranţă, stabilindu-se un traseu şi o zonă strictă, doar pentru accesul şi intervenţia echipelor de intervenţie.
“De asemenea, procesele operaţionale din rafinărie au fost oprite, sistemele de ventilaţie au fost pornite, pentru a elimina orice altă sursă care ar fi putut duce la propagarea incendiului. La nivelul rafinăriei, s-a stabilit o echipă de specialisti care, împreună cu autorităţile de resort vor stabili cauzele acestui incident. În acelaşi timp, se va realiza şi o analiză a impactului asupra proceselor tehnologice, pentru o imagine clară şi o predictibilitate în ceea ce priveşte repornirea instalaţiilor din rafinărie”, a mai afirmat KMG International.
Compania a precizat că va continua să asigure livrarea de carburanţi pentru staţiile Rompetrol din Romania şi regiunea Mării Negre.


