Exportul de energie electrică a crescut cu 1.810,3 milioane KWh, respectiv cu 53,9%, iar consumul final de energie electrică în anul 2008 a fost de 53.030,8 milioane KWh, cu 4,2 % mai mare faţă de anul 2007, potrivit datelor provizorii transmise miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).
"În anul 2008, resursele de energie primară au scăzut cu 2,4%, iar cele de energie electrică au crescut faţă de anul 2007 cu respectiv 6%. Principalele resurse de energie primară în anul 2008 au totalizat 40.414,91 mii tone echivalent petrol (tep), în scădere cu 1.007,8 mii tep", a anunţat miercuri INS.
Sursa:NewsIn





