money.ro
Actualitatemoney.ro

Exportul Romaniei in tarile francofone a crescut cu peste 20% fata de anul trecut

Publicat la 28.09.2006, 12:27:50

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Exportul Romaniei in tarile francofone a crescut cu peste 20% fata de anul trecut

4.743 milioane de euro: atât a însumat în primele şapte luni ale anului, exportul României în ţările francofone. Faţă de perioada similară a lui 2005, volumul total a crescut cu 21,9%.

Principalul partener de export, din grupa statelor membre şi asociate la Organizaţia Internaţională a Francofoniei, a fost Franţa, cu o pondere de 7,56% în totalul exportului României, urmată de Bulgaria, cu 2,83%, Grecia, cu aproape 2%, Belgia, 1,5%, şi Moldova, cu puţin peste 1%Din afara zonei euro, ţara noastră a mai făcut schimburi comerciale cu Egiptul, Libanul, Canada, Maroc şi Tunisia.

Importul României din ţările francofone a însumat în primele şapte luni ale lui 2006, aproape 5.300 milioane euro. Din importul total, volumul tranzacţiilor efectuate în statele francofone a reprezentat 24,1%. În comparaţie cu acceaşi perioadă din 2005, importurile României cu aceste state a crescut cu 21,3%. Ca şi în cazul exporturilor, principalul partener la import, din grupa statelor membre şi asociate la Organizaţia Internaţională a Francofoniei, a fost Franţa, cu 6,7% din total. Urmează Grecia, cu 1,19%, Belgia, cu 1,45% şi Bulgaria, cu aproximativ 1%. Din afara Europei, România a realizat schimburi comerciale cu Egipt şi Canada

Principalele mărfuri care fac obiectul schimburilor comerciale cu ţările participante la Sommet-ul Francofoniei sunt maşinile, echipamentele electrice şi de transport, dar şi produsele chimice şi petrochimice. În primele şapte luni din 2006, toate aceste categorii de produse au reprezentat 54,7% din exportul României către aceste ţări şi, respectiv, 66,7% din import.

Între 1990 şi 2006, Franţa s-a numărat constant în topul primilor cinci parteneri comerciali ai României. La finalul anului trecut, exportul românesc în această ţară a avut cel mai ridicat nivel din istoria relaţiilor economice bilaterale româno-franceze.

În primele şapte luni ale lui 2006, exportul de maşini şi echipamente, vehicule pentru transport, chimie şi petrochimie s-a mărit cu 48,7% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Ponderea acestor produse a crescut de la 40,1%, în 2005, la 48,2% în 2006.

 În anul 2005, volumul schimburilor comerciale cu Franţa a fost de 3.852 milioane euro, ceea ce reprezintă o pondere de 7,03 % în totalul schimburilor comerciale ale ţării noastre. La sfârşitul anului trecut, exporturile româneşti au fost de 1.656 milioane euro, de 12 ori mai mari decât în 1991. Principalele grupe de mărfuri exportate în Franţa au fost materialele textile, 22,8%, maşini, aparate şi echipamente electrice, 24,5%, mobilă şi articole de interior, circa 14%

] În 2005, importurile româneşti din Franţa au fost de 2.195 milioane euro, adică 6,7% din totalul importurilor realizate de ţara noastră. Principalele grupe de mărfuri la import au fost: maşinile, aparatele şi echipamentele electrice, 28,9% din total, vehiculele şi echipamente de transport, 19%, produsele chimice, 14,4%, şi materiile textile şi articolele din acestea, 12%.

În 1995, exporturile în Franţa au reprezentat 7,44% din exportul românesc, iar la 31 iulie 2006 acest indicator se situa la 7,56 %. După primele 7 luni ale anului, nivelul schimburilor comerciale bilaterale se cifra la 2.595 milioane euro, în creştere cu 21% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior. Volumul de export pentru această periodă a fost de 1.125,7 milioane euro, cu 21% mai mult decât în acelaşi interval din 2005. Importul total a cumulat 1.469.3 milioane euro, adică 6,7% din totalul importurilor româneşti.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite