Din ce în ce mai mulţi şoferi preferă să se aşeze la volanul unei maşini Made in Germany. Statisticile producătorilor arată că în primele şase luni din 2011, prezenţa autoturismelor germane pe şoselele altor ţări s-a extins semnificativ.

 

Cel mai mare producător auto din Europa, concernul Volkswagen, a atins pentru prima dată pragul de patru milioane de maşini vândute, până în iunie acest an.

 

Exporturile mărcii Volkswagen au crescut cu 11,8 procente, ajungând în aceeaşi perioadă la 2,5 milioane de unităţi. Cei mai mari fani de Polo, Golf şi Passat sunt chinezii, americanii şi ruşii. Vânzările în Europa de Est şi Rusia s-au dublat faţă de 2010, cele din China şi SUA înregistrând plusuri de 13%, repectiv 22%.

 

Şi pe Autobahn-ul german se conduce VW, producătorul plasând pe piaţa internă în primele şase luni peste 300.000 de maşini. În 2010, şoferii germani au ales Volkswagen Polo ca fiind maşina anului, la categoria compact, pentru standardele de siguranţă pe care la întruneşte.

Citeste mai mult pe Deutsche Welle