Exporturile din Germania au atins niveluri istorice
Publicat la 07.09.2007, 16:09:03
Majoritatea economiştilor germani au fost de acord că excedentul comercial se va mări, dar cifrele lor erau ceva mai modeste. Creşterea de la 15 miliarde de euro la 16,5 este considerabilă şi este pusă de Oficiul Federal de Statistică pe seama scăderii importurilor. Dacă exporturile au înregistrat în iulie un recul de 0,1% faţă de iunie, importurile s-au micşorat cu 2,4 procente.
Diminuarea importurilor nu e neaparat un lucru bun, spun specialiştii, pentru că poate fi semnul unei încetiniri a activităţii şi al consumului intern. De altfel, ultimele date publicate despre consum şi comentile către industrie confirmă temerile lor.
Raportat la iulie 2006, exporturile au explodat pur şi simplu crescând anul acesta cu 11,8 la sută. Creşterea importurilor faţă de aceeaşi perioadă a fost de doar 6,3 procente. Numai în primele şapte luni din acest an, exporturile germane s-au majorat cu 11,3 la sută.
În schimb, producţia industrială nu a crescut în iulie decât cu 0,1 la sută, după scăderea de 0,2 procente din luna precedentă. Analiştii erau mult mai optimişti, prognozând un 0,8 la sută. Comparativ cu iulie 2006, producţia a crescut cu 4,9 la sută confirmând prognozele specialiştilor.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3306 lei, franc la 5.7358 lei

Piețe financiare
