Exporturile Germaniei vor depasi pentru prima data “pragul magic de 1.000 miliarde euro” in 2008, a declarat, ieri, presedintele Federatiei Exportatorilor din Germania (BGA), citat de cotidianul economic francez Les Echos. “In 2007, exporturile vor progresa cu 10%, pana la 985 miliarde euro. Iar pentru anul 2008, prevad o crestere de 9% pentru a ajunge la 1.075 miliarde euro”, a explicat Anton Borner.
Germania nu se teme de concurenta Chinei, chiar daca aceasta se indreapta catre prima pozitie in clasamentul mondial al tarilor exportatoare. “Chiar daca China devine pentru prima data in 2008 numarul unu mondial din punctul de vedere al exporturilor, si exporturile noastre vor continua sa creasca”, a subliniat Borner.
Declaratiile presedintelui BGA contrazic datele publicate in 7 septembrie de Biroul Federal de Statistica din Germania. Exporturile Germaniei au scazut cu 0,1% in luna iulie, din cauza aprecierii euro, dupa ce in luna anterioara au inregistrat o crestere de 1,9%. Datele pe luna iulie au surprins analistii, care se asteptau la o crestere de 1%.
Contactat de Business Standard, reprezentantul BGA, Gregor Woels, a declarat ca “BGA se asteapta ca economia Germaniei sa incetineasca in viitorul apropiat, dar foarte putin. Nu se intrevad schimbari economice fundamentale si, in aceste conditii, BGA a estimat o crestere destul de mare a exporturilor germane”.



