Datele INS arată că, în noiembrie 2009, România a exportat bunuri de 2,7 miliarde de euro. Cifra este cu 0,4% mai mare faţă de octombrie şi cu 6,7%% peste cea din noiembrie 2008.
"În comparţie cu noiembrie 2007 încă nu ne-am revenit în materie de exporturi, avem o scădere de 1,6%. Oricum cifra pe luna noiembrie ne-a surprins. Nu putem încă să declarăm oficial ieşirea din criză, dar semnele sunt pozitive", a declarat Mihai Ionescu, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Exportatorilor şi Importatorilor din România
Pe de altă parte, scăderea cererii interne continuă să se reflecte în diminuarea importurilor, care au însumat 3,5 miliarde de euro. Faţă de octombrie se constată o scădere de 2,5 procente, iar comparativ cu noiembrie 2008 reducerea este de 18,4%. În aceste condiţii, deficitul comercial în noiembrie a fost de 804 milioane de euro, mai mic cu 973 de milioane, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.
După primele 11 luni din anul trecut, exporturile României însumau, 26,7 miliarde de euro, iar importurile 35,4 miliarde. Comparativ cu primele 11 luni din 2008, exporturile au scăzut cu 16%, iar importurile cu 34% la valori exprimate în euro.
Mihai Ionescu spune că principalele performere sunt industria de medicamente, unde creşterea este de peste 10% în 2009, industria de automobile şi de cauciucuri auto.
"Pentru 2009 avem deja un top intermediar, pe locul unu apare Dacia ca cel mai mare exportator al României. Nokia s-a instalat printre primii cinci exportatori ai României", a declarat oficialul A.N.E.I.R.
Exporturile României au crescut în luna noiembrie cu 22% (VIDEO)
Publicat la 11.01.2010, 17:11:51
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Cât pierzi din puterea de cumpărare dacă ții banii cash?

Actualitate
Un anteprenor tech român vrea să ducă AI-ul în primării. Rămâne de văzut cine îi explică primarului cum se pornește calculatorul

Actualitate
Geamuri termopan: cât economisești după schimbarea ferestrelor

Actualitate
BNR: Euro a urcat pe un nou palier, iar inflația va crește din nou până la sfârșitul anului

Actualitate
