money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Exporturile Romaniei se vor majora mai mult decat importurile, in 2007

Publicat la 05.12.2006, 07:41:19

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Exporturile Romaniei se vor majora mai mult decat importurile, in 2007

Exporturile României se vor majora semnificativ, anul viitor, în timp ce importurile vor avea un ritm de creştere ceva mai lent. Aşa s-a întâmplat şi în cazul ţărilor foste comuniste care au aderat la Uniunea Europeană în 2004.

O analiză a Comisiei Naţionale de Statistică arată creşteri ale exporturilor pentru aceste ţări de până la 30%, în primul an al aderării. Alte tendinţe înregistrate sunt creşterea ponderii exporturilor către ţări din afara Uniunii.

O data cu aderarea, Romania va aplica prevederile politicii comerciale a Uniunii care consta in tariful vamal comun, schema de preferinte generalizate, masurile de aparare comerciala si acordurile preferentiale cu tari terte. Aderarea aduce eliminarea taxelor vamale in relatia cu Uniunea, fapt ce va marca o imbunatatire considerabila a relatiei comerciale cu tarile europene. In schimb, se introduc noi taxe pentru comertul cu tari din afara Uniunii. Noile oportunitati sunt legate de acordurile de liber schimb ale comunitatii europene cu state sau grupuri de state.

Ca urmare a acestor modificari, Slovacia, Slovenia, Ungaria si Estonia au inregistrat in primul an al aderarii cresteri ale exporturilor de aproape 20%, iar Letonia, Polonia si Cehia - de aproape 30%.

O tendinta inregistrata in toate tarile a fost deplasarea exporturilor din zona intra catre zona extra comunitara. Astfel, in Ungaria ponderea exporturilor in afara Uniunii s-a majorat, din 2003 in 2005, cu aproape 5%, ajungand la un sfert din totalul exporturilor.

Aceasta tendinta este posibil sa se inregistreze si in Romania in 2007, considera Comisia Nationala de Prognoza. Anul trecut, doar 67,6% din exporturile Romaniei erau catre tari ale Uniunii.

In ceea ce priveste importurile, experienta arata o accelerare a cresterii in anul aderarii fata de anul anterior. Importurile au crescut cu 15- 23% in 2004 in tarile care au aderat atunci la UE. O data cu aderarea, aceste state au preferat sa importe mai mult din tarile comunitare decat inainte.

In Cehia, de exemplu, ponderea acestor importuri a crescut, din 2003 in 2005, de la 71% la 81%. In 2005, importurile romanesti din Uniune au fost de 62,2% din total.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite